16 C
București
miercuri, 22 mai 2024
AcasăSportTăriceanu, critic la adresa Biroului Reunit al Parlamentului

Tăriceanu, critic la adresa Biroului Reunit al Parlamentului

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a criticat, luni, decizia Biroului Reunit al Parlamentului potrivit căreia premierul Dacian Cioloş nu trebuie să fie audiat în comisii de specialitate, privind mandatul cu care se va prezenta la Reuniunea Consiliului European de la Bruxelles.

Tăriceanu a precizat că "Parlamentul trebuie să îşi ia rolul în serios", după ce a stabilit că Dacian Cioloş nu trebuie să prezinte mandatul în faţa comisiilor, ci poate trimite documentele, pentru a fi evaluate.

Şeful Senatului a făcut referire la Legea 373/2013, care prevede că în cazul, în care Preşedintele deleagă un reprezentant, acesta trebuie să fie audiat de Parlament.

Premierul va fi audiat în comisiile reunite de afaceri europene. Dacă acestea avizează proiectul de mandat, premierul nu se va mai prezenta în Parlament. Dacă în schimb, proiectul nu este avizat, prim-ministrul trebuie să meargă în Parlament pentru a primi aprobarea pe proiectul de mandat.

Premierul Dacian Cioloş a fost delegat de Preşedintele Klaus Iohannis să participe la Reuniunea Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles, în perioada 17-18 decembrie.

"În virtutea dispozițiilor art. 80 alin. 1 din Constituția României și conform principiului cooperării loiale dintre autoritățile statului, așa cum acesta a fost interpretat și în jurisprudența Curții Constituționale, Președintele României poate delega în mod expres Prim-ministrului atribuția participării la reuniunile Consiliului European", se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

De-a lungul timpului, subiectul participării la reuniunile Consiliului European au făcut obiectul mai multor dispute, atât între fostul preşedinte Traian Băsescu şi fostul premier Victor Ponta, cât şi între Klaus Iohannis şi Victor Ponta.

Preşedintele Iohannis a afirmat, în luna septembrie, răspunzând unei întrebări, că Victor Ponta nu va participa niciodată la Consiliul European. Preşedintele Klaus Iohannis a fost întrebat, în conferinţa de presa susţinută înainte de plecarea la Bruxelles, la summit-ul Consiliului European, despre procedura privind reprezentarea României la Consiliul European.

"Primul ministru nu participă şi nu va participa. Acest prim-ministru nu va participa niciodată la Consiliul European", a răspuns Iohannis.

De asemenea, întrebat despre declaraţiile premierului Victor Ponta referitoare la reprezentarea României la Consiliul European, potrivit cărora prezenţa preşedintelui nu îşi are rostul deoarece reuniunile sunt destinate premierilor, preşedintele Iohannis a spus că abordarea lui Ponta a fost ”deplasată”.

Între Iohannis şi Ponta au fost dispute şi pe marginea participării fostului premier la alte reuniuni europene şi internaţionale, preşedintele acuzându-l pe prim-ministrul de atunci că nu s-a consultat cu el cu privire la mandatul Guvernului.

În luna octombrie, aproximativ o săptămână înainte de a demisiona, Victor Ponta afirma că cineva trebuie să facă publică poziţia României, în condiţiile în care ”preşedintele nu face nimic” şi tace la Bruxelles ca ”surda în horă”. "Problema e nu ce spune domnul Iohannis, problema e că nu face nimic. Dumneavostră ştiţi ce a făcut dânsul la Bruxelles? Restul colegilor prim-miniştri îmi spun, de fiecare dată, că domnia sa merge la Bruxelles, ştiţi cum zice românul: ca surda-n horă. Merge acolo, tace din gură, se întoarce şi tace din gură", declara Victor Ponta.

Disputele privind reprezentarea României la Consiliul European au fost declanşate în vara lui 2012, în contextul crizei politice declanşate de suspendarea preşedintelui de atunci Traian Băsescu. Şeful statului a refuzat să-l delege pe premierul Victor Ponta pentru a participa la lucrările Consiliului European, iar şeful Executivului a sesizat Curtea Constituţională cu privirea la reprezentarea României la CE.

În sesizarea formulată de premierul Ponta se solicită să fie constatată existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi preşedinte, să se constate că acest conflict este generat de acţiunile concrete ale preşedintelui prin care îşi "arogă atribuţii şi competenţe" care, potrivit Constituţiei, aparţin Guvernului şi să stabilească faptul că preşedintele trebuia să-i delege prim-ministrului atribuţia de reprezentare a României la reuniunea Consiliului European din 26 iunie 2014.

Curtea Constituţională a decis, cu unanimitate, că nu există un conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Preşedinţie, referitor la reprezentarea României la Consiliul European din iunie. Mai mult, CC a stabilit că preşedintele este cel care reprezintă România la Consiliul European, având în vedere că, în calitatea sa de şef de stat, potrivit Constituţiei, reprezintă statul în relaţiile de politică externă. CC a mai stabilit că preşedintele poate delega aceste atribuţii

Cele mai citite

Ciolacu se întoarce cu blugi turcești în coaliție. Cracul mai scurt e pentru PNL

Ilustrație: Marian Avramescu Deoarece, indiferent cât de mult rahat de Buzău ești pregătit să mănânci și să oferi în super anul electoral în curs,...

Alina Gorghiu salută că magistratul Ioana Ancuţa Popoviciu, din dosarul privind accidentul din localitatea 2 Mai, va fi transferată

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a salutat faptul că magistratul Ioana Ancuţa Popoviciu, care avea în soluţionare la Judecătoria Mangalia dosarul privind accidentul din localitatea...

Zero dezbateri despre viitorul UE

În România, parcă nici nu s-ar organiza alegeri europarlamentare. Nicio temă majoră despre viitorul Uniunii Europene nu este urcată pe portativul de campanie electorală....
Ultima oră
Pe aceeași temă