14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSportTăriceanu: solicitarea DNA cu privire la Corlăţean se va analiza cel mai...

Tăriceanu: solicitarea DNA cu privire la Corlăţean se va analiza cel mai târziu săptămâna viitoare

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat luni, la Târgu-Jiu, la o conferinţă de presă, cu privire la cererea formulată de DNA de sesizare a Senatului pentru începerea urmăririi penale faţă de senatorul Titus Corlăţean, fost ministru de Externe, în dosarul “Vot Diaspora 2014”, că aceasta va fi analizată în cursul acestei săptămâni, marţi, sau cel mai târziu săptămâna viitoare, scrie Agerpres

Întrebat când va pune pe ordinea de zi solicitarea DNA, Tăriceanu a afirmat: “Am mai primit întrebări astăzi, nu primisem încă pe cale oficială solicitarea DNA, am şi văzut comunicatul de presă dat de DNA, domnul Corlăţean este acuzat că prin acţiunile sale a creat foloase necuvenite probabil că domnului Ponta, nu ştiu, în fine, eu cred că prin modul în care DNA-ul pune problema nu cred că s-au documentat suficient de bine, dacă e vorba de foloase necuvenite, cred că mai degrabă a profitat Iohannis, că parcă Iohannis a câştigat alegerile, nu Ponta, dar în fine. O să văd solicitarea, am şi discutat cu câţiva dintre colegii mei membri ai Biroului Permanent al Senatului, toată lumea ştiţi că este plecată în campanie electorală. O să vedem, avem două variante, fie în cursul acestei săptămâni, mâine, să vedem dacă pot să vină să se mobilizeze şi să vină să facem o şedinţă de Birou permanent pentru a demara procedurile, dacă acest lucru nu e posibil în timpul săptămânii, atunci cel mai târziu săptămâna viitoare, dar în momentul de faţă nu pot să vă dau un răspuns cert pentru că aştept de la colegii mei membrii ai Biroului Permanent, sunt încă 12 colegi în Biroul Permanent în afară de mine, trebuie să aştept care este punctul lor de vedere şi răspunsul lor cu privire la această solicitare”. 

Citeşte şi 

Dosarul ”Votul din diaspora”. DNA a trimis cerere de încuviințare a urmăririi penale în cazul lui Titus Corlățean

 

Cele mai citite

Deca, vizită în Sibiu. Agenda ministrului Educației

Ministrul Educației, Ligia Deca, efectuează astăzi o vizită în județul Sibiu. Vizita include participarea la *Gala performanței învățământului preuniversitar din Sibiu, vizitarea a două școli...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă