8.7 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSportDOCUMENT. Tăriceanu şi colegii din PLR îi cer lui Iohannis să le...

DOCUMENT. Tăriceanu şi colegii din PLR îi cer lui Iohannis să le demită pe Kovesi şi Livia Stanciu. De ce le acuză pe magistrate

Călin Popescu Tăriceanu şi colegii lui din PLR îi cer lui Klaus Iohannis să le demită pe şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi pe preşedinta ÎCCJ, Livia Stanciu, după ce Mariana Rarinca, arestată preventiv pentru că ar fi şantajat-o pe şefa ÎCCJ, a fost găsită nevinovată de Curtea de Apel Bucureşti. 

“Judecătorii au constatat că aceasta (Mariana Rarincă, n. red) a petrecut mai mult de şase luni în arest preventiv pentru o faptă pe care nu a comis-o şi pentru care nu au existat vreodată probe. Doamna Rarinca, un cetăţean fără influenţă ori legături politice, a fost arestată pe nedrept şi cu sfidarea oricăror garanţii contituţionale de Direcţia Naţională Anticorupţie, condusă de Laura Codruţa Kovesi, în urma unui denunţ calomnios făcut de Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu”, potrivit scrisorii trimise lui Klaus Iohannis. 

Astfel, Tăriceanu, Daniel Barbu, Petru Ehegartner, Ioan Ghişe şi Nicolae Nasta, i-au cerut, printr-o scrisoare, şefului statului să le demită pe Kovesi şi Stanciu pe care le acuză că “au încălcat în mod deliberat şi cu rea credinţă, drepturile şi libertăţile fundamentale ale unui cetăţean obişnuit”. 

“Vă cerem, Domnule Preşedinte, să folosiţi atât instrumentele constituţionale şi legale de care dispuneţi, cât şi autoritatea morală inerentă instituţiei Preşedintelui României, pentru a le înşătura, prin demitere ori prin demisie, din funcţiile pe care le ocupă în mod nedemn pe doamnele Livia Stanciu şi Laura Codruţa Kovesi”, se arată în scrisoarea trimisă preşedintelui. 

Pentru a citi scrisoarea trimisă de Călin Popescu Tăriceanu şi colegii lui din PLR preşedintelui, puteţi consulta documentul ataşat.

PLR cere şi anchetă disciplinară pe numele magistrelor

De asemenea, PLR a cerut şi deschiderea unor anchete disciplinare pe numele magistratelor, “pentru a determina dacă acestea mai îndeplinesc condiţiile profesionale şi morale pentru a activa în magistratură”. 

“Există în acest moment atât suspiciunea rezonabilă, cât şi indicii temeinice că Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie au utilizat abuziv întregul dispozitiv al puterii represive a statului împotriva unui cetăţean obişnuit doar pentru atingerea unui interes privat de natură patrimonială”, potrivit documentului citat. 

PLR cere preşedintelui să sprijine modificarea Codului de Procedură Penală

Totodată, în scrisoare citată, PLR l-a rugat pe preşedinte să se alăture “neîntârziat şi fără rezerve” Parlamentului României în demersul de a modifica Codul de Procedură Penală pentru eliminarea arestului preventiv pentru infracţiunile comise fără violenţă şi înlocuirea “suspiciunii rezonabile” cu “indicii temeinice” ca precondiţie pentru punerea în mişcare a acţiunii penale. 

“Este acum evident că arestul preventiv nu este o temere a oamenilor politici, ci un flagel real ce distruge viaţa şi încalcă demnitatea a mii de cetăţeni obişnuiţi care au dreptul să se bucure de protecţia legii”, conform scrisorii citate. 

Dosarul Mariana Rarinca

Mariana Rarinca, femeia care ar fi şantajat-o pe Livia Stanciu, preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), a fost achitată, joia trecută, de Curtea de Apel Bucureşti, după şase luni de arest preventiv. 

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada august/septembrie 2013 – 3 iunie 2014, Mariana Rarinca a amenințat-o pe Livia Stanciu, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu darea în vileag a unor fapte imaginare, compromițătoare pentru aceasta și pentru soțul acesteia.

“În schimbul nedivulgării către presă a acestor informaţii, presupus compromiţătoare, inculpata Rarinca Mariana i-a pretins persoanei vătămate suma de 20.000 de euro”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.

Citeşte şi: Femeia care ar fi șantajat-o pe președinta ICCJ, Livia Stanciu, reținută de DNA

Amenințările cu divulgarea către presă a unor informații presupus compromițătoare şi cererea ca Livia Stanciu să îi dea 20.000 de euro drept compensație pentru “datorii” care ar fi fost plătite de Mariana Rarinca în numele soțului judecătoarei au fost transmise unei rude de-a acesteia.

“În perioada aprilie 2014 – 3 iunie 2014, persoana vătămată a primit amenințări prin intermediul unei convorbiri telefonice și prin mesaje tip SMS. Inculpata a amenințat-o pe persoana vătămată cu divulgarea către presă (un post important de televiziune) a unor date compromiţătoare despre persoana vătămată şi familia acesteia. În schimbul nedivulgării a acestor informaţii compromiţătoare, inculpata Rarinca Mariana i-a pretins persoanei vătămate o sumă de bani”, au precizat procurorii în rechizitoriu.

Anchetatorii au menţionat în actul de sesizare a instanţei că probele administrate au arătat că faptele pe care Mariana Rarinca intenționa să le divulge cu privire la Livia Stanciu și la membrii familiei acesteia sunt imaginare, “întrucât nici persoana vătămată, nici soțul acesteia nu au avut și nu au vreo datorie față de inculpată”.

 

 

Cele mai citite

Nicușor Dan cere bani pe internet, pe motiv că în acest mod ajuți Bucureștiul

Pe facebook a apărut o reclamă care ar fi plătită de Nicușor Dan, reclamă care le solicită românilor să doneze bani pentru Nicușor Dan,...

Avioane de vânătoare israeliene au lovit ținte ale Hezbollah în estul Libanului

Forțele aeriene israeliene au declarat miercuri că avioanele lor de vânătoare au lovit infrastructura Hezbollah la nord de Baalbek, în estul Libanului, potrivit Reuters,...

Real Madrid își continuă drumul către titlul cu numărul 15 în Liga Campionilor. Va întâlni pe Bayern Munchen în semifinale

Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Manchester City cu scorul de 4-3, la loviturile de...
Ultima oră
Pe aceeași temă