16.5 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSportTedorovici: Sub nicio formă nu revenim asupra măsurilor din Codul Fiscal

Tedorovici: Sub nicio formă nu revenim asupra măsurilor din Codul Fiscal

Guvernul nu va reveni asupra pachetului de măsuri incluse în Codul Fiscal, acesta urmând să rămână în forma deja adoptată de Parlament, a declarat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, care a adăugat că va avea o discuţie cu guvernatorul BNR pentru a-i prezenta încă o dată argumentele, relatează Mediafax

“Cred că acest Cod Fiscal va rămâne în forma deja adoptată de către Parlament. Nu văd ce altfel de discuţii ar mai putea să fie pe măsuri, nu văd neapărat care ar fi efectul puternic al aplicării treptate a unor măsuri. Eu sunt pentru a produce în economie toate acele efecte de care economia are nevoie, dar efecte considerabile. Pentru că, altfel, o amăgire a aplicării treptate a unor astfel de măsuri nu produce efectele scontate”, a afirmat Teodorovici vineri, într-o conferinţă de presă, întrebat de jurnalişti dacă va lua în considerare sfaturile guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, de aplicare treptată a măsurilor de relaxare fiscală.

El a reluat ideea că România trebuie să profite de situaţia din regiune şi să aplice măsuri îndrăzneţe.

“Nu este cazul ca acest Guvern să revină asupra acestor măsuri prevăzute în Codul Fiscal. Sunt convis că se vor găsi măsuri care să compenseze la un moment sau altul dacă situaţia o va impune. Dar să revenim asupra a ceea ce este prevăzut acum în Codul Fiscal, asta sub nicio formă”, a menţionat ministrul.

Citește și: Traian Băsescu: BNR s-a pus ”cloşcă” pe Codul Fiscal

Teodorovici a adăugat că va avea o discuţie cât de curând cu Isărescu pentru a-i prezenta încă o dată argumentele ministerului de Finanţe, în susţinerea actualului set de măsuri din Codul Fiscal.

“Cred că uneori ar trebui să gândim dincolo de logica matematică a unor astfel de calcule. Economia, este adevărat că uneori trebuie să ţină cont şi de modele, formule şi astfel de abordări, dar poate mai ales în cazul României care este o economie atipică. Trebuie să te pregăteşti activ, nu să te înghesui într-un colţ şi să speri că poate furtuna nu te va afecta. Uneori trebuie să iei furtuna în piept, cred că este o abordare mult mai sănătoasă”, a afirmat ministrul de resort.

Întrebat dacă va prezenta o nouă analiză detaliată pe măsurile din Codul Fiscal, aşa cum i-a fost solicitat, Teodorovici a spus că este normal să facă acest lucru, nu numai pentru că cere Parlamentul sau altă structură, ci pentru că vrea să facă o prezentare mult mai detaliată pentru toţi cei care aşteaptă Codul Fiscal.

În susţinerea argumentelor pentru măsurile de relaxare fiscală, ministrul a dat ca exemplu efectele reducerii CAS în toamna anului trecut, cu un impact de 3,5 miliarde lei în loc de 5 miliarde lei, cât fusese estimat iniţial, dar şi cele ale reducerii TVA la 9% pentru alimente şi băuturi nealcoolice, unde impactul pe prima lună de aplicare a fost unul pozitiv, de 400 milioane lei, faţă de cel de -500 milioane lei prognozat.

Citește și: Codul Fiscal: PSD pregătește actul doi al capcanei întinse opoziției

“V-am dat două exemple din care reiese clar că impactul estimat a fost mai mic decât cel real. (…) Legat de impactul celorlalte măsuri din CF , abordarea mea este una pozitivă şi nu neapărat optimistă, dar nu am motive să cred că întregul pachet nu va produce cel pţin impactul anticipat pentru 2016, în sensul de venituri la bugetul de stat”, a mai spus Teodorovici.

Guvernatorul BNR a reiterat vinerea trecută că noul Cod Fiscal este inaplicabil din cauza impactului pe care l-ar avea asupra Produsului Intern Brut reducerile de taxe şi impozite.

“Codul Fiscal nu are niciun fel de problemă, dar pachetul de reduceri de taxe şi impozite este, din punct de vedere economic şi financiar, inaplicabil, pentru că nu poţi să pui în aplicare şase măsuri de acest fel. Nu e doar discuţia că se vrea sau nu se vrea reducerea de TVA de la 24 la 19%, asta ar însemna un deficit de 8,9 miliarde lei. Acestui cod fiscal îi lipseşte măsura. Aşa se conduce o economie de piaţă, trebuie măsură”, a afirmat Isărescu.

El a menţionat că România nu are capacitatea necesară de a face faţă unei creşteri economice de 6-8%.

Cele mai citite

Armata israeliană: victimele atacului de la consulatul iranian din Damasc erau teroriști angajați împotriva Israelului

Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene a afirmat luni că victimele atacului care a vizat consulatul iranian la Damasc pe 1 aprilie erau "terorişti"...

Ajutorul promis Israelului, dar și Ucrainei ar putea fi votat în Congresul SUA

În timpul unei convorbiri telefonice de duminică între președintele Joe Biden și liderii Congresului, a existat un „acord” privind ajutorul rapid atât Israelului, cât...

Tesla se restructurează: mai mult de 10% din angajații companiei la nivel global vor fi puși pe liber

Tesla va concedia peste 10% din cei 140,473 de angajaţi ai companiei la nivel global, potrivit unei note interne redactată de Elon Musk, scrie...
Ultima oră
Pe aceeași temă