16 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSportTeodor Meleșcanu: Libertatea presei în România reprezintă o mare vulnerabilitate

Teodor Meleșcanu: Libertatea presei în România reprezintă o mare vulnerabilitate

Șeful diplomației române, Teodor Meleșcanu, susține că, în România, libertatea presei reprezintă o mare vulnerabilitate, iar principala problemă, la ora actuală, nu e reprezentată de arme, de armanente, bătălia adevărată fiind de a câştiga minţile oamenilor, potrivit Mediafax.

„Diplomaţia publică este un produs al societăţilor democratice, deschise, unde se pot folosi astfel de instrumente şi o parte din timp ne-am legănat cu ideea că această posibilitate pe care o are România ca o ţară democratică, deschisă, să fie un teren mai fertil pentru diplomaţia publică. Nu am apucat să încetăţenim aceste modalităţi de lucru pentru că ne-am trezit cu teme cum ar fi războiul hibrid în care libertatea presei de la noi din păcate, este, într-adevăr, un mare avantaj, dar reprezintă şi o mare vulnerabilitate.

De aceea comunicarea strategică devine din ce în ce mai importantă. Este evident că noi, în România, nu putem să determinăm presa să spună ceea ce vrem noi, în timp ce în alte societăţi autoritare presa este unul dintre principalele instrumente care promovează veşti false, idei, şi care sunt o parte a ceea ce se întâmplă în lumea de astăzi cadrul războiului hibrid. La ora actuală, principala problemă nu sunt armele, armanentele, bătălia adevărată acuma este de a câştiga minţile oamenilor. Dacă se va reuşi acest lucru se va reuşi realizarea obiectivelor pe care ni le-am propus”, a spus Meleşcanu.

Acesta a afirmat că România se află într-o etapă foarte delicată, în care încearcă să asimileze noile instrumente pe care le reprezintă diplomaţia publică în promovarea intereselor naţionale, dar începe să se confrunte cu instrumente noi care apar şi se dezvoltă.

„România va fi implicată, în perioada următoare, în proiecte foarte mari, de la Centenarul Marii Uniri, la preşedinţia Consiliului UE, la candidatura noastră de admitere în Consiliul de Securitate ca stat membru nepermanent şi multe alte evenimente importante.

Ele nu pot fi realizate dacă ne limităm strict la elementele diplomaţiei tradiţionale, avem nevoie de diplomaţie publică, de comunicare strategică, de rezilienţă. Pe noi ne aşteaptă evenimente foarte importante, va fi nevoie să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a promova aceste evenimente şi a ne adapta la ceea ce se întâmplă”, a mai spus ministrul de Externe.

Cele mai citite

Problemele pentru celebrii chefi bucătari nu se opresc. Antena 1 dă PRO TV în judecată

Scandalul dintre Antena 1 și cei trei chefi, Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu, a escaladat, implicând acum și postul de televiziune Pro...

Lituania a preluat președinția rotativă a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei de la Liechtenstein

Lituania a preluat președinția rotativă a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei de la Liechtenstein, în cadrul unei reuniuni a miniștrilor afacerilor externe din...

Controverse legate de camere video în sălile de clasă ale școlilor

Reprezentanții profesorilor se opun proiectului prin care Guvernul vrea să impună instalarea camerelor video de supraveghere în sălile de curs ale școlilor. În data de...
Ultima oră
Pe aceeași temă