15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSportȚintele simultane ale PNL: Senatul și Curtea Constituțională

Țintele simultane ale PNL: Senatul și Curtea Constituțională

PNL poartă negocieri pentru schimbarea majorității în Senat. Dacă vor reuși, liberalii îl vor instala pe Vasile Blaga în fruntea instituției și își vor impune candidatul la Curtea Constituțională, pe Monalisa Neagoe.

Liberalii au făcut primul pas pentru demiterea lui Călin Popescu Tăriceanu din fruntea Senatului, declanșând strângerea de semnături pentru acest demers. Pentru modificarea majorității, PNL acționează pe mai multe planuri: mobilizarea propriilor parlamentari, negocieri cu independenții, UDMR și nemulțumiții din PSD.

Pentru schimbarea președintelui Camerei superioare ar fi nevoie de 86 de voturi. Grupul PNL numără 64 de senatori, însă, potrivit primelor semnale, demersul nu este susținut de toți parlamentarii liberali. Printre cei care se opun se numără senatori care au o relație bună cu Tăriceanu, precum Puiu Hașotti sau Mariana Câmpeanu, dar și Ion Ariton, care este nemulțumit că nu a fost susținut pentru a scăpa de dosarul de urmărire penală. Cu toate acestea, prim-vicepreședintele PNL, Teodor Atanasiu, a dat asigurări că toți senatorii liberalii au semnat în favoarea demersului. Rămâne de văzut dacă nemulțumiții vor putea fi controlați și în timpul votului. Teodor Atanasiu anticipează că, probabil,  săptămâna viitoare PNL va avea majoritatea la Senat.

Negocieri și racolări

O estimare similară a venit și din partea lui Mircea Geoană, care s-a alăturat liberalilor și aduce cele cinci voturi ale grupului său politic. „Majoritatea în Senat este foarte fluidă și estimarea mea este că în următoarele zile, maxim o săptămână vom avea concretizarea unei noi majorități în Senatul României”, a afirmat, ieri, Geoană. Acesta le-a promis reprezen-tanților PNL că va aduce și alte voturi, ale unor senatori care au rămas în PSD. Deși postul nu i s-a oferit, Geoană a ținut să spună că nu a negociat pentru el șefia Senatului.

În paralel, PNL continuă negocierile cu cei șapte parlamentari indepen-denți. Cea mai recentă achiziție: Corneliu Popescu, fost parlamentar PP-DD, care s-a alăturat grupului liberal. PNL a declanșat negocieri cu UDMR, al cărei lider Kelemen Hunor a sugerat, recent, că Uniunea s-ar putea alătura, peste câteva luni, unui guvern liberal. Cu sprijinul lui Geoană, al UDMR și al independenților, liberalii ar strânge 84 de voturi. Pentru schimbare ar mai avea nevoie de două voturi, în condițiile în care trei senatori plecați alături de Tăriceanu negociază revenirea în PNL.

Schimbarea lui Tăriceanu ar urma să fie dublată și de reîmpărțirea funcțiilor în Biroul Permanent, ținând cont de noua majoritate parlamentară. În acest fel, PNL ar controla ordinea de zi, introducând subiecte pe care social-democrații le-au evitat, cum ar fi ordonanța traseiștilor, care urmează să ajungă în Senat, după ce a fost aprobată tacit de Camera Depu-taților.

Bonus – locul la CCR

Negocierile pentru formarea unei noi majorități îi fac pe liberali să spere că vor ocupa și locul rămas vacant la Curtea Constituțională (CCR) după demisia lui Toni Greblă. Pentru acest post, PNL a propus-o pe  Monalisa Nea-goe, membru al CSM, fost președinte al Tribunalului București. PSD a propus – pentru această funccție pe  Simona Maya Teodoroiu, secretar de stat în Ministerul Justiției și conferențiar universitar. La începutul anului 2005, ministrul de atunci, Monica Macovei, i-a propus revocarea din fruntea Departamentului de Integrare Europeană al MJ din cauza lipsei de eficiență dovedite. Șansele liberalilor cresc în condițiile în care pentru acest post va candida, pe cont propriu, și senatorul PSD Florina Jipa, ceea ce poate fragmenta voturile social-democraților.

În așteptarea finalizării negocierilor pentru o nouă majoritate, liberalii au absentat de la Comisia juridică din Senat, provocând lipsa de cvorum și blocând audierea candidatelor. În lipsa unui aviz al comisiei juridice, ședința de plen  pentru locul la CCR, care trebuia să aibă loc ieri, a fost amânată. Liberalii încearcă să tragă de timp până în momentul în care vor avea majoritatea.

PNL vrea să formeze o majoritate și la Camera Deputaților. Liderul deputaţilor PNL, Ludovic Orban, a explicat că  PNL are negocieri la nivelul Camerei Deputaţilor cu grupuri parlamentare şi deputaţi pentru formarea unei majorităţi pentru a-l schimba pe Valeriu Zgonea din funcţia de preşedinte al Camerei. Potrivit unor surse liberale,  Alina Gorghiu va fi numită preşedintele Camerei Deputaţilor în locul lui Valeriu Zgonea.   

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Curiozități despre Paștele Catolic: de la tradiții în Marea Britanie până la ouăle de ciocolată din Statele Unite.

Paștele catolic în 2024 se sărbătorește duminică, 31 martie. Iată 12 lucruri interesante despre Paștele Catolic: Fiecare copil din Marea Britanie primește în medie 8,8...

GALERIE FOTO. Iubita lui Kevin Trapp a făcut duș în aer liber

Modelul brazilian Izabel Goulart, una dintre cele mai cunoscute iubite de fotbalist din lume, și-a înebunit milioanele de urmăritori de pe Instagram după ce...

Guvernul ia noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura

Guvernul ia joi noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura, premierul Marcel Ciolacu anunţând că va fi prelungită cu două luni, până la 31...
Ultima oră
Pe aceeași temă