15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSportToni Greblă explică propunerea sa ca judecător la CCR

Toni Greblă explică propunerea sa ca judecător la CCR

Toni Greblă a declarat, luni seara, că nu a solicitat, în cadrul PSD, să fie desemnat judecător la Curtea Constituțională. Decizia a fost luată în urma unei consultări în partid.

”Nu am solicitat nimănui acest post, a fost o propunere onorantă, pe care am acceptat-o. Întreaga mea activitate m-a recomandat pentru acest post”, a spus, într-o emisiune la B1 Tv, judecătorul.

Toni Greblă a explicat că și-a luat concediu de odihnă pentru ”a proteja imaginea Curții în această perioadă complicată”.

”Sunt mândru de activitatea mea de până în prezent. Nu țin la scaunul de judecător, la un moment dat va veni și perioada în care îmi voi încheia activitatea”, a afirmat magistratul.

Președintele Curții Constituționale, Augustin Zegrean a anunțat, luni, că judecătorul Toni Greblă va intra de marți în concediu de odihnă, timp de 35 zile.

Judecătorul Curţii Constituţionale Toni Greblă a fost dus, săptămâna trecută, cu mandat la Direcţia Naţională Anticorupţie, unde procurorii i-au adus la cunoştinţă că este urmărit penal pentru trafic de influenţă, constituirea unui grup infracţional organizat şi efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, în scopul obţinerii de bani sau bunuri necuvenite.

 

Cele mai citite

Litoralul românesc are o nouă stațiune: Mamaia Nord

Plajele naturale largi, cu nisip fin, spațiile de cazare noi sau proaspăt renovate, evenimentele pregătite special pentru sezonul 2024 și o gamă extrem de...

Presa din Israel, despre presupusul atac asupra Iranului

Presupusul atac asupra Iranului ar trebui interpretat ca un avertisment adresat Teheranului cu privire la capacităţile ofensive ale Israelului şi ca un semn că Israelul...

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...
Ultima oră
Pe aceeași temă