20.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSportSchimbări cu miză la Ministerul Justiţiei. PSD își dorește un corp al...

Schimbări cu miză la Ministerul Justiţiei. PSD își dorește un corp al procurorilor care să fie “sub autoritatea ministrului Justiției”

Ministrul Florin Iordache i-a convocat, ieri, pe procurorul general, Augustin Lazăr, pe șeful DIICOT, Daniel Horodniceanu, și pe șefa DNA, Laura Codruța Kövesi.

După cum deja a anunțat, PSD își dorește un corp al procurorilor care să fie “sub autoritatea ministrului Justiției”. Prologul acțiunii de subordonare a procurorilor s-a desfășurat ieri, cu invitarea la Ministerul Justiției a celor trei șefi ai Parchetelor. Pretextul a fost discutarea bugetului, cei trei invitați fiind și conducătorii unor instituţii care sunt ordonatori principali de credite. De asemenea, au fost invocate discuții despre resurse umane și despre sediile Parchetelor.

Discuţiile de la Ministerul Justiţiei ar fi trebuit să aibă loc în cadrul unei ședințe a secției de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), care se ocupă și de bunul mers al activității procurorilor. 

Dacă nu ar fi vrut să arate puterii politice care l-a numit că e mână de fier și că șefii parchetelor se prezintă la minister la ordinul său, Florin Iordache ar fi putut solicita invitarea șefilor DIICOT și DNA sâmbătă, la CSM (procurorul general Lazăr e membru de drept al Consiliului Superior al Magistraturii), unde a avut loc o ședință tocmai pe aceste teme, a bugetelor, a resurselor umane și a sediilor. 

Programul „Epurările“

Acțiunea  în forță a ministrului Florin Iordache vine și după ce acesta a început schimbările din funcțiile-cheie din Ministerul Justiţiei. Sunt schimbați toți, spun sursele „României libere“. Unii, pentru a preveni situația jenantă de a fi destituiți, au cerut singuri să fie “redistribuiți” pe alte funcții. 
Unul dintre cei care au cerut alte posturi ar fi fostul secretar general al ministerului, Constantin Radu. Acesta a fost numit pe locul Oanei Hăineală (fostă președintă a CSM) la Oficiul Național pentru Prevenirea Spălării Banilor. Oana Hăineală fusese numită cu câteva zile înainte de către fostul ministru Raluca Prună. Ulterior, s-a motivat că Oana Hăineală a fost destituită la cerere.

Lupte pentru secretarii de stat 

Pentru funcția de secretar general al Ministerului Justiției ar fi nominalizat Ion Claudiu Teodorescu, fost secretar general adjunct, demis pentru incompetență de fostul premier Dacian Cioloș. De asemenea, se duc lupte în interiorul PSD   pentru locurile celor trei secretari de stat. 
Vicepreședintele Consiliului Superior al Magistraturii, Cristian Ban, care este și președintele secției de procurori, a declarat pentru „România liberă“ că nu știe pe ce tematică i-a invitat ministrul Justiției pe șefii Parchetelor.

«O să-l întrebăm joi pe procurorul general Augustin Lazăr ce s-a discutat la minister. Noi (membrii CSM – n.n.) am avut o întâlnire sâmbătă cu domnul ministru și am discutat despre bugete, inclusiv despre cele ale parchetelor. Dacă ministrul s-a limitat doar la a discuta despre bugete, e constituțional pentru că Parchetele sunt sub autoritatea ministrului Justiției. Dacă s-a depășit cadrul discuțiilor, vom vedea joi. Cert este că modificarea legislației care privește Justiția, politica de cadre, cariera magistraților și tot ce ține de administrarea actului de justiție revine CSM. Tocmai acesta a fost rostul înființării CSM: să se iasă de sub influența reprezentată de politic prin ministrul Justiției», a precizat Cristian Ban.  

SOLUŢIE. Numele instituțiilor, schimbate 

PSD și ALDE vor șefi noi  la toate direcțiile și instituțiile din cadrul Ministerului Justiției. Vor să schimbe legislația care reglementează funcțio-narea Justiției și statutul magistraților. Schimbarea legislației înseamnă și schimbarea denumirii instituțiilor, prilej pentru schimbarea șefilor care și-au câștigat funcțiile prin concurs.

Ministrul Justiției a declarat aseară că discuțiile cu procurorii-șefi „s-au calat“ atât pe tema bugetelor Parchetelor, cât și pe tema modificărilor legislative. Ministrul Justiției are drept de inițiativă legislativă, dar pe legile Justiției cere aviz de la CSM, nu discută direct cu procurorii.

Cele mai citite

ANCOM: Veniturile raportate de sectorul telecom din România au stagnat la 3,4 miliarde de euro, în 2023

Numărul utilizatorilor de Internet fix care au ales servicii prin fibră optică a ajuns la cinci milioane, la finele anului 2023, în creştere cu...

Gabriela Firea promite aeroportul București Sud

Gabriela Firea, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, promite că va construi aeroportul București Sud, în cazul în care va fi...

Declarația unică 2024: Schimbări în taxarea veniturilor extrasalariale

Veniturile din activități independente trebuie declarate până pe 27 în Declarația unică 2024. Cei care completează formularul, pot dona până la 3,5% din impozitul...
Ultima oră
Pe aceeași temă