14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSportTraian Băsescu a devenit, oficial, cetăţean moldovean

Traian Băsescu a devenit, oficial, cetăţean moldovean

Traian Băsescu a devenit, oficial,  cetăţean moldovean, după ce, în luna martie, a depus cererea oficială pentru a obţine cetăţenia. 

În luna august, un grup de politicieni din Partidul Socialiștilor din Republica Moldova au depus o sesizare la Curtea Constituţională prin care au solicitat anularea decretului privind acordarea cetăţeniei moldoveneşti fostului preşedinte român.

Potrivit acestora, cererea de cetăţeni este anticonstituţională întrucât nu întruneşte condiţiile de admisibilitate. Curtea Constituţională a respins sesizarea deputaţilor socialişti. Decizia este definitivă şi a intrat în vigoare de la data de 12 octombrie.

"Am fost timp de 10 ani un preşedinte al României care a avut Republica Moldova în suflet. Am considerat întotdeauna că suntem un popor, o naţiune în două state independente. Prima vizită în calitate de preşedinte al României am făcut-o la Chişinău în 2005. În calitate de fost preşedinte, tot la Chişinău am venit mai întâi. Este pentru mine o onoare să fiu la Chişinău să primesc ordinul «Ștefan cel Mare». Personal am fost onorat de Republica Moldova cum nu a fost onorat niciun politician din România şi poate chiar din R. Moldova. Este un semn de respect pe care Republica Moldova mi l-a arătat de-a lungul timpului, la care eu nu pot decât să răspund cu respect şi dragoste pentru Republica Moldova şi cetăţenii acesteia", a declarat Traian Băsescu.

Cele mai citite

Emma Răducanu, în sferturile de finală ale turneului de la Stuttgart

Britanica Emma Răducanu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Stuttgart, după ce a învins-o în două seturi, cu...

Liniile STB care duc la Arena Națională, modificate cu ocazia partidei FCSB – Rapid

În această sâmbătă, liniile 86, 90 și 143 vor funcționa pe trasee temporar modificate, informează Societatea de Transport București (STB). “Cu ocazia organizării meciului de...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...
Ultima oră
Pe aceeași temă