15.3 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSportTraian Băsescu l-a felicitat pe noul preşedinte al Israelului, Reuven Rivlin

Traian Băsescu l-a felicitat pe noul preşedinte al Israelului, Reuven Rivlin

Preşedintele Traian Băsescu a transmis, marţi, un mesaj preşedintelui ales al Statului Israel, Reuven Rivlin, exprimând speranţa că mandatul acestuia va marca un progres semnificativ în ceea ce priveşte identificarea unei soluţii de pace durabile în Orientul Mijlociu.

"Îmi face o deosebită plăcere să vă adresez cele mai calde felicitări pentru alegerea dumneavoastră în înalta funcţie de Preşedinte al Statului Israel şi să vă urez succes deplin în acţiunile pe care le veţi întreprinde în exercitarea mandatului care v-a fost încredinţat", se arată în mesajul preşedintelui Băsescu, potrivit unui comunicat transmis marţi de Administraţia Prezidenţială.

Şeful statului român menţionează că are "toată convingerea" că "excepţionala experienţă" pe care Reuven Rivlin a dobândit-o în cariera politică – nu în ultimul rând, de două ori în calitate de preşedinte al Knessetului – va fi pusă în valoare în cadrul mandatului de preşedinte pentru creşterea securităţii şi prosperităţii cetăţenilor Israelului.

"În acelaşi timp, îmi exprim speranţa că mandatul dumneavoastră va marca un progres semnificativ în ceea ce priveşte identificarea unei soluţii de pace durabile în Orientul Mijlociu", meţionează Traian Băsescu.

În ceea ce priveşte relaţiile dintre România şi Statul Israel, preşedintele Băsescu îl asigură pe Reuven Rivlin de "voinţa fermă a statului român de aprofundare a dialogului politic la toate nivelurile şi a cooperării în domenii de interes comun".

"Îmi aduc aminte cu plăcere de vizita de stat pe care am efectuat-o în Israel în cea de-a doua jumătate a lunii ianuarie şi am speranţa că veţi susţine, la rândul dumneavoastră, proiectele convenite cu acel prilej. Vă rog să primiţi, stimate domnule Preşedinte, expresia consideraţiei mele foarte înalte", se mai arată în mesajul preşedintelui Traian Băsescu.

Candidatul dreptei Reouven Rivlin a fost ales marţi de Knesset al zecelea preşedinte al Israelului şi-i va urma în funcţie preşedintelui în exerciţiu Shimon Peres, a anunţat o sursă oficială, citată de AFP.

După un scrutin în două tururi, Rivlin, susţinut de către partidul Likud al premierului Benjamin Netanyahu, a obţinut 63 de voturi, iar rivalul său Meir Sheetrit (centru) a obţinut 53 de voturi, potrivit preşedintelui Parlamentului Youli Edelstein.

În Israel, funcţia de preşedinte este o funcţie protocolară.

Cele mai citite

Cum să calmezi mâncărimea și disconfortul bebelușului tău? Află în cartea VindecaDAI

Afecțiunile pielii sunt îngrijorări normale ale părinților, în primele luni de viață ale bebelușilor și nu numai. Află acum modul natural de vindecare...

PwC Romania: Jumătate dintre fraudele din companii se întâmplă din cauza lipsei controalelor privind conformarea

Tranzacţiile care implică criptomonede sunt în creştere, de asemenea, un risc in crestere este cel de greenwashing, adică raportări incorecte/manipulate în domeniul sustenabilităţii numai...

Vasile Bănescu (BOR): “Victoria lui Nemo (Nimeni), zdrobitoare asupra firescului și insultătoare la adresa Muzicii”

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortdoxe Române (BOR), Vasile Bănescu, comentează în termeni duri finala concursului Eurovision, susținând că ea a reprezentat "Victoria lui...
Ultima oră
Pe aceeași temă