10 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSportTraian Băsescu participă joi şi vineri la Summit-ul Asia-Europa de la Milano

Traian Băsescu participă joi şi vineri la Summit-ul Asia-Europa de la Milano

Preşedintele Traian Băsescu participă, joi şi vineri, la Summitul Asia – Europa (ASEM) de la Milano. La plecarea la Summit, preşedintele va susţine o declaraţie la aeroportul "Henri Coandă", se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezedinţiale remis presei miercuri.

Joi după amiază preşedintele va participa, la Centrul de Congrese din Milano, la sesiunea de deschidere a Summitului, apoi la sesiunea plenară cu reprezentanții Parteneriatului Parlamentar Asia -Europa (ASEP), ai Forumului Popular Asia – Europa (AEPF) și ai Forumului de Afaceri Asia – Europa (AEBF);

Tot joi va fi făcută o fotografie de familie, apoi fiind programată participarea la prima sesiune plenară cu tema "Promovarea cooperării financiare și economice între Asia și Europa prin intermediul unei conexiuni îmbunătățite".

Preşedintele are programată o alocuțiune, în jurul orei 16.50 (ora României) în cadrul primei sesiuni plenare cu tema "Promovarea cooperării financiare și economice între Asia și Europa prin intermediul unei conexiuni îmbunătățite". Ulterior, preşedintele are programată participarea la a doua sesiune plenară cu tema "Abordarea problemelor globale în contextul parteneriatului Europa – Asia și a unei lumi interconectate". 

De asemenea, la ora 21.00 (ora României), la "Palazzo Regale" din Milano, preşedintele va participa la dineul oferit de președintele Republicii Italiene, Giorgio Napolitano, în onoarea șefilor de delegații participanți la Summitul ASEM.

Vineri, preşedintele va participa la sesiunea restrânsă "Dialog și cooperare între Europa și Asia privind viitorul ASEM", apoi la sesiunea de închidere a Summitului.

Cele mai citite
00:00:32

Rishi Sunak a anunțat sprijin suplimentar pentru Ucraina în cadrul vizitei sale în Polonia

Liderul britanic Rishi Sunak a sosit marți la Varșovia pentru discuții cu premierul polonez Donald Tusk și cu șeful NATO Jens Stoltenberg, care se...

VIDEO. Predoiu: “Ungaria continuă să susțină aderarea României la Schengen terestru”

În urma unei întâlniri de lucru cu omologul său de la Budapesta, Sandor Pinter, ministrul Afacerilor Interne din România, Cătălin Predoiu, a reiterat angajamentul...

Românii Investesc Record în Titlurile de Stat: O Premieră în Guvernarea PSD

Sub guvernarea lui Marcel Ciolacu, investițiile fără precedent devin motorul dezvoltării țării, iar economia României se clasează constant printre cele mai dinamice din Uniunea...
Ultima oră
Pe aceeași temă