12.8 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSportTrei deputați au găsit în Cameră o hârtie de 100 de lei...

Trei deputați au găsit în Cameră o hârtie de 100 de lei și au lăsat-o pe jos. Au crezut că e o înscenare de MITĂ

Trei deputați români – Ovidiu Raețchi, Daniel Gheorghe și Paul Dumbrăvanu – au găsit pe jos, în Camera Deputaților, o bancnotă de 100 de lei, dar s-au ferit să o atingă.

Cei trei parlamentari s-au temut că e vorba de o înscenare de mită, pusă eventual la cale de către DNA. Întâmplarea este relatată, pe Facebook, de către deputatul PNL Ovidiu Alexandru Raețchi.

Acesta spune că atât el, cât și fiecare dintre ceilalți doi parlamentari erau tentați să creadă că bancnota le-a căzut din propriul buzunar, dar cu toate acestea au lăsat-o pe jos, temându-se că ar putea fi filmați cu o cameră ascunsă.

"Ăsta e cel mai potrivit bilanț al Laurei Codruța Kovesi în fruntea DNA; ca-n legenda lui Țepeș ("puteai să laşi o pungă plină cu bani în drum şi nu cuteza nimeni să o ia") parlamentarii nu se mai ating acum nici de banii lor", scrie joi, pe Facebook, deputatul Raețchi.

Postarea lui a stârnit reacții în general pozitive, dar există și comentarii ironice la adresa deputaților: "Nu pot să nu observ cât de chinuiţi sunteţi în scaunele ălea", a spus o utilizatoare de pe Facebook.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...
Ultima oră
Pe aceeași temă