16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportTrei deputați incompatibili trebuie să plece din Parlament

Trei deputați incompatibili trebuie să plece din Parlament

Victor Roman, din Vrancea, Ion Moldovan, din Cluj, şi Florin Ionaş Urcan, din Mureş, sunt acuzaţi că au fost și aleși, dar și reprezentanți ai unor societăți comerciale sau consilii de administrație.

Agenţia Naţională pentru Integritate (ANI) a cerut Camerei Deputaţilor, printr-o adresă oficială, să ia act de încetarea mandatelor a trei deputaţi: Victor Roman, Ion Moldovan şi Florin Ionaş Urcan, pentru care au fost înaintate rapoarte în care „au fost reţinute aspecte de încălcare a regimului juridic al incompatibilităţilor“, documente ce au rămas definitive prin decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. „Având în vedere prevederile legale incidente, vă rugăm să luaţi act de situaţia de încetare a mandatelor şi să supuneţi votului plenului Camerei adoptarea hotărârilor prin care se vacantează locurile de deputat ca urmare a faptului că rapoartele de evaluare au rămas definitive prin decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie“, se arată în documentul înaintat de ANI.

Astfel, raportul de evaluare a stării de incompatibilitate a deputatului Victor Roman, rămas definitiv şi irevocabil, arată că Agenţia Naţională de Integritate a constatat la 12 decembrie 2013 că parlamentarul a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor, întrucât, în perioada 20 septembrie 2012 – 21 mai 2013, a deţinut atât funcţia de deputat, cât şi funcţia de administrator – preşedinte al Consiliului de Administraţie la S.C. Agroservice Adjud S.A. De menționat că majoritatea lucrărilor publice scoase la licitație sau date prin încredințare directă în ultimii ani ale Consiliului Județean Vrancea au fost adjudecate de către această firmă sau Sotirex SRL, ambele controlate de către deputatul de Adjud. Numai deszăpezirile din 2010 și până acum cumulează peste 5,6 mi­lioane de euro.  Costul mediu cu deszăpezirea unui kilometru de drum național în Vrancea a crescut în ultimii șase ani de la un preţ de 1.180 euro per kilometru în 2009 la 5.370 euro în 2015.

O situație similară este și în cazul lui Ion Moldovan, care a deținut simultan cu funcția de deputat și calitatea de administrator la SC Elian Restaurant SRL

Ales și membru în Consiliul de Administrație

ANI a solicitat Camerei Deputaților aplicarea unei sancțiuni disciplinare în cazul deputatului Florin Ionaș Urcan ca urmare a rămânerii definitive a rapoartelor de evaluare încă din mai. ANI a constatat la data de 4 noiembrie 2013 faptul că Urcan Ionaș Florin, la data faptelor primar al orașului Luduș, județul Mureș, s-a aflat în stare de incompatibilitate întrucât a deținut, simultan, atât funcția de ales local, cât și calitatea de reprezentant din partea autorității publice locale în cadrul Consiliului de Administrație al Grupului Școlar Industrial Luduș, precum și calitatea de administrator în cadrul a două societăți comerciale.   

Cele mai citite

Dotează eficient și igienic spațiile sanitare ale afacerii tale!

Atunci când gestionezi o afacere este important să acorzi o atenție deosebită și spațiilor sanitare. Acestea nu trebuie să fie doar curate, ci și...

Rusia ar putea ataca Polonia dacă NATO ar aduce acolo arme nucleare

Rusia amenință că va ataca o țară membră a Alianței Atlanticului de Nord (NATO). Vice-ministrul rus de Externe a spus că acest lucru se...

NATO a exersat trimiterea rapidă a trupelor în România

Conducerea NATO a verificat capacitatea de a-și trimite rapid trupele în România, prin Slovenia și Ungaria, în cadrul unui exercițiu care s-a numit Eagle...
Ultima oră
Pe aceeași temă