15.7 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSportUdrea: Mandatul de cinci ani pentru preşedinte s-a făcut atunci când Năstase...

Udrea: Mandatul de cinci ani pentru preşedinte s-a făcut atunci când Năstase credea că va fi ales

Preşedintele PDL Bucureşti, Elena Udrea, a declarat, marţi, că propunerea şefului statului de revenire la un mandat prezidenţial de patru ani “poate fi o soluţie”, arătând că “cinci ani s-au făcut atunci când domnul Adrian Năstase credea că o să iasă preşedinte şi a vrut un mandat cât mai lung”.

 

“Cred că, dacă se va ajunge la această concluzie, cred că întreg PDL va susţine modificarea Constituţiei în sensul acesta. Până la urmă, cinci ani s-au făcut atunci când domnul Adrian Năstase credea că o să iasă preşedinte şi a vrut un mandat cât mai lung. Putem reveni la patru ani”, a spus Udrea, citata de Mediafax.

Ea a apreciat că propunerea de revenire la un mandat prezidenţial de patru ani “poate fi o experienţă care merită să fie schimbată în perioada următoare”.

“Poate fi o soluţie, experienţa aceasta pe care am avut-o cu alegeri decalate între preşedinte şi Parlament este clar că nu a fost una care să aducă un plus competiţiei politice. Poate fi o experienţă care merită să fie schimbată în perioada următoare”, a adăugat Elena Udrea.

La modificarea Constituţiei în 2003, mandatul preşedintelui României a devenit de cinci ani, iar cel al Parlamentului a rămas de patru ani, ceea ce a dus la decalarea alegerilor pentru cele două insituţii. Amendamentul la proiectul de revizuire a Constituţiei de prelungire a mandatului şefului statului de la patru la cinci ani a fost susţinut în Parlament de Antonie Iorgovan, dar şi de PD şi PNL.

Primele alegeri legislative separate de cele prezidenţiale au avut loc în noiembrie 2008, iar preşedintele Băsescu este primul şef al statului român cu mandat de cinci ani.

Încă din 2009 preşedintele Traian Băsescu susţinea revenirea la alegeri parlamentare şi prezidenţiale suprapuse. El declara, în octombrie 2009, la o dezbatere a GDS, că separarea legislativelor de prezidenţiale a fost e eroare şi că cele două alegeri trebuie suprapuse, ceea ce se poate realiza fie prin prelungirea mandatului Parlamentului, fie prin scurtarea celui al şefului statului.

“Suntem într-un fals total, pentru că alegerile prezidenţiale le duc tot partidele. Candidatul la Preşedinţie nu poate s-o ia ca năucul prin ţară, cu traista-n băţ şi ce să spună? Se pune în funcţiune maşinăria gigantică a partidelor. Este clar că cine a gândit că dacă vor fi prezidenţialele separat, partidele vor sta cuminţi şi-şi vor vedea de guvernare… însăşi Constituţia ne duce la situaţia în care preşedintele desemnează premierul şi atunci partidele se angajază cu toată forţa lor în susţinerea candidaţilor. Este o experienţă proastă. La revizuirea Constituţiei, ori aduce mandatele ambilor la 5 ani ori la 4 ani”, declara Traian Băsescu.

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, luni seară, la TVR 1, în contextul discuţiilor despre o eventuală modificare a Constituţiei, că ar fi dispus să-i fie scurtat mandatul prezidenţial chiar şi cu un an dacă rezultatul ar fi scăderea numărului de alegeri, prea mare în acest moment, în opinia sa.

“Am considerat că mai sunt lucruri care trebuie adaptate în Constituţie. Acest subiect – revenirea la un mandat prezidenţial de patru ani – este generat de realităţile politice din România”, a spus preşedintele Băsescu, arătând că în România au loc “într-un an alegeri locale, într-un alt an alegeri europarlamentare, într-un alt an alegeri parlamentare şi într-un alt an alegeri prezidenţiale”.

Preşedintele a apreciat că România are nevoie de mai puţini ani electorali.

“România are nevoie de mai puţini ani cu alegeri. Ideea a fost să reuşim o soluţie de recuplare a alegerilor prezidenţiale cu cele parlamentare. Dacă s-ar găsi un consens cu toate partidele politice, eu am toată disponibilitatea pentru a găsi o formulă practică. Inclusiv scurtarea mandatului meu, dacă vom conveni că acest lucru îl votăm”, a spus Băsescu.

Cele mai citite

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

Mesajul de Paști al Patriarhului Daniel: ,,Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei”

Patriarhul Daniel a transmis credincioșilor un mesaj cu ocazia Sfintelor Paști: „Învierea din morţi a Domnului Iisus Hristos cel Răstignit este adevărul central al Sfintei...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...
Ultima oră
Pe aceeași temă