4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSportUn diplomat român a fost numit co-președinte al Procesului de negocieri interguvernamentale...

Un diplomat român a fost numit co-președinte al Procesului de negocieri interguvernamentale privind reforma Consiliului de Securitate

 

Reprezentantului Permanent al României la ONU, ambasadorul Ion Jinga, a fost numit, joi, în funcția de co-președinte al Procesului de negocieri interguvernamentale privind reforma Consiliului de Securitate pe perioada celei de-a 71-a sesiuni a ONU (2016 – 2017), potrivit Agerpres.

 

Este pentru prima dată când un diplomat român este numit în această funcție.

Cel de-al doilea co-președinte numit este Reprezentantul Permanent al Tunisiei la ONU. Co-președinții procesului de negociere privind reforma Consiliului de Securitate sunt numiți în calitatea lor personală. Alegerea nu se supune principiului rotației geografice, ci se face pe baza evaluării capacității acestora de a construi consensul în cadrul negocierilor, se precizează într-un comunicat de presă.

Decizia se ia după consultarea celor mai importanți actori statali la ONU, precum și a principalelor grupuri de țări implicate activ în acest proces. Cei doi co-președinți vor încerca să identifice soluții care să permită avansarea procesului. Mandatul lor durează până la încheierea celei de-a 71-a sesiuni a Adunării Generale (septembrie 2017). La negocieri participă toate cele 193 state membre ale ONU.

Cea mai importanta modificare în structura Consiliului de Securitate a avut loc în anul 1965, când numărul membrilor ne-permanenți a crescut de la șase la 10. În prezent, Consiliul de Securitate are 15 membri: cinci permanenți și 10 nepermanenți.

Cele mai citite

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă