18.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSportUn luptător de K1 a fost ales viceprimar în județul Vaslui

Un luptător de K1 a fost ales viceprimar în județul Vaslui

Daniel Alexandru, luptător în circuitul Superkombat, a fost ales, la doar 27 de ani, viceprimar al comunei vasluiene Banca, informează Agerpres.

Absolvent al Facultăţii de Drept din Iaşi şi cu un master în Administrarea Afacerilor Agricole, sportivul care se pregăteşte la Scorpions Iaşi, alături de Cătălin Moroşanu, s-a remarcat prin evoluţia în galele organizate de Eduard Irimia, iar în 2013 chiar a devenit campion european WAKO Pro după ce şi-a făcut KO adversarul, pe italianul Jacopo Bianconcini, chiar în Italia. 

Deşi a preluat oficial funcţia de viceprimar în această săptămână, Daniel Alexandru a anunţat că nu va renunţa la cariera de luptător, iar pe 6 august va urca din nou în ring, în gala Superkombat care va marca oficial retragerea lui Ionuţ Iftimoaie din carieră cu un super meci împotriva lui Jorgen Loren. 

”Le mulţumesc tuturor concetăţenilor din comuna Banca pentru că mi-au acordat încredere şi colegilor din Consiliul Local fiindcă m-au votat pentru această funcţie. Cu siguranţă, lumea mă percepe în primul rând ca luptător, însă voi imprima aici doar dăruirea şi puterea de a nu renunţa în niciun moment la ceea ce mi-am propus. Nu am făcut nicio promisiune electorală, vreau doar să facem treabă aici”, a spus Daniel Alexandru, primul viceprimar-luptător din România. 

Vasluianul nu este primul reprezentant al sporturilor de contact care intră în administraţia publică din postura de luptător activ, în această situaţie fiind şi Cătălin Moroşanu, care este consilier judeţean la Iaşi, ales pentru al doilea mandat. 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ce priorități va avea Firea ca primar general: școli, transport, termoficare și spitale

Gabriela Firea, cea care este, din nou, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, a transmis un mesaj în care anunță ce...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, odată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general al...
Ultima oră
Pe aceeași temă