12 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportCristian Poteraş s-a predat la Poliţia Capitalei. Unde va fi închis

Cristian Poteraş s-a predat la Poliţia Capitalei. Unde va fi închis

Fostul primar al Sectorului 6 Cristian Poteraş, condamnat la opt ani de închisoare, s-a predat la Poliția Capitalei, urmând să fie dus la Penitenciarul Rahova, unde va sta în carantină 21 de zile, după care îi vor fi stabilite regimul și locul de detenție. informează Mediafax.

Surse judiciare au declarat că mandatele de executare a pedepselor primite de fostul primar Cristian Poteraş şi celelalte patru persoane, în dosarul privind eliberarea ilegală unor titluri de proprietate pentru terenuri intravilane, au ajuns la Poliţia Capitalei.

Cei cinci condamnaţi trebuie să se prezinte la Poliţie, în caz contrar mandatele vor fi puse în executare de poliţişti, care vor merge la locuinţele acestora pentru a-i ridica şi a-i duce la penitenciar.

Citeşte şi: Decizie definitivă. Fostul primar Cristian Poteraş, CONDAMNAT la opt ani de închisoare cu EXECUTARE

Potrivit surselor judiciare, Cristian Poteraş, Gheorghe Florică, Petre Boncea, Dumitru Vultur şi Daniel Moise vor fi încarceraţi la Penitenciarul Rahova, unde vor sta în carantină 21 de zile, după care vor fi decise locul şi regimul de executare a pedepselor.

Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat, vineri, pe fostul primar al Sectorului 6 Cristian Poteraş la opt ani de închisoare, în dosarul de abuz în serviciu privind eliberarea unor titluri de proprietate pentru terenuri intravilane. Cristian Poteraş fusese achitat de Judecătoria Sectorului 6, în urmă cu un an.

Potrivit aceleiaşi sentinţe, fostului edil i-au fost interzise mai multe drepturi pe o o perioadă de cinci ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În acelaşi dosar au mai fost condamnaţi şase funcţionari publici. Astfel, Gheorghe Florică, Petre Boncea şi Dumitru Vultur au primit câte cinci ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă calificată şi continuată, Daniel Moise a fost condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare, iar Cristina Popescu şi Dorina Piftor au primit câtre trei ani, pedeapsă ce a fost suspendată pe durata unui termen de încercare de şapte ani.

Curtea de Apel Bucureşti a decis şi desfiinţarea unor titluri de proprietate pentru terenuri intravilane, emise de fostul edil.

Aceeaşi instanţă a dispus şi confiscarea mai multor sume de bani. Este vorba despre 20 de milioane de euro, de la Marian Jean Căpăţînă, sumă ce reprezintă preţul obţinut din vânzarea a două terenuri din Sectorul 6 al Capitalei, de 16.831, respectiv 3.053 metri pătraţi.

De la Ion Nicolae Berendea, instanţa a dispus confiscarea sumei de 810.000 de euro, ceea ce reprezintă preţul obţinut din vânzarea unui teren de peste o mie de metri pătraţi, amplasat în acelaşi sector.

“În baza art. 404 alin. 4 lit.c raportat la art.249 C. proc. pen. dispune luarea măsurii asigurătorii a sechestrului, în vederea confiscării speciale, asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile aparţinând intimaţilor: – Căpăţînă Marian Jean (Căpăţîna Marco Jean), până la concurenţa sumei de 19.900.000 Euro; – Berendea Nicolae Ion, până la concurenţa sumei de 810.000 Euro”, conform deciziei judecătorilor.

În primă instanţă, fostul primar al Sectorului 6 a fost achitat, în 10 aprilie 2014, de Judecătoria Sectorului 6. Alături de Poteraş, au fost achitaţi şi ceilalţi inculpaţi din dosar.

În martie 2011, Cristian Poteraş, pe atunci primar al sectorului 6 şi preşedinte al Subcomisiei locale de fond funciar de pe lângă Consiliul Local al Sectorului 6 Bucureşti, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, pentru abuz în serviciu.

Potrivit rechizitoriului, în cursul anului 2006, Cristian Poteraş, Gheorghe Floricică, Dumitru Vultur, Moise Daniel, Boncea Petre, Cristina Popescu şi Dorina Piftor, în calitate de funcţionari publici în cadrul Primăriei Sectorului 6 Bucureşti şi de membri în cadrul Subcomisiei locale de aplicare a Legii fondului funciar Sector 6, nu şi-au respectat atribuţiile de serviciu referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate, ceea ce a condus la eliberarea, cu încălcarea dispoziţiilor legale, a şase titluri de proprietate pentru suprafaţa totală de 119.647,64 mp teren intravilan situat în municipiul Bucureşti, cu o valoare de piaţă, la nivelul anului 2006, de 58.230.034 euro (205.306.570 lei).

În mod identic, a arătat DNA, în toate cele şase situaţii, prin modalitatea în care au instrumentat cererile, au formulat propunerile de validare, au procedat la punerea în posesie şi au eliberat titlurile de proprietate, inculpaţii au încălcat dispoziţii legale imperative şi metodologia de soluţionare a cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, astfel că au fost retrocedate terenuri cu o situaţie juridică incertă sau chiar prin încălcarea dreptului de proprietate al altor persoane.

 

 

Cele mai citite

Răsturnare de situație la FC Barcelona! Decizia de ultim moment luată de Xavi

După ce anunțase că la finalul acestui sezon va părăsi banca tehnică a formației FC Barcelona, antrenorul spaniol Xavi Hernandez a ajuns la un...

Pensionarii primesc cadou de Paști de la Guvern. Vor primi banii în avans

Guvernul a adoptat în şedinţa de joi hotărârea care permite plata pensiilor înaintea sărbătorilor de Paşti, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu, subliniind că demersul...

Europa Conference League în faza semifinalelor: Care sunt favoritele

Aston Villa, Fiorentina, Olympiacos și Brugges sunt echipele rămase în cursa pentru cucerirea trofeului UEFA Europa Conference League în acest sezon. Prima manșă a semifinalelor va avea...
Ultima oră
Pe aceeași temă