16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportUniunea Teatrală din România, decorată de Klaus Iohannis

Uniunea Teatrală din România, decorată de Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a decorat, luni, Uniunea Teatrale din România (UNITER) cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Ofiţer, categoria D – ”Arta spectacolului”. 

Şeful statului a arătat că decretul de decorare este în semn de "înaltă apreciere pentru contribuţia avută la stimularea creativităţii în teatrul românesc". 

"Astfel, cu prilejul împlinirii a 25 de ani de existenţă, în semn de înaltă apreciere pentru contribuţia avută la stimularea creativităţii în teatrul românesc, pentru dăruirea cu care s-a ilustrat în viaţa culturală, prin promovarea unei educaţii artistice de calitate în rândul tinerelor generaţii, dovedind excelenţa teatrului românesc la nivel naţional şi internaţional, domnul Președinte Klaus Iohannis a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Ofiţer, categoria D – ”Arta spectacolului”, Uniunii Teatrale din România (UNITER)", potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale. 

Cele mai citite

ONV LAW își extinde echipa de avocați și își mărește portofoliul de proiecte cu 20%, în primele 3 luni ale anului

ONV LAW, una dintre cele mai dinamice case de avocatură din România, își extinde echipa cu 6 noi avocați, ca urmare a creșterii portofoliului de...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Cum să-ți protejezi locuința de vremea rea

Indiferent dacă ești acasă sau nu, locuința ta este mereu expusă la riscuri generate de vremea rea, cum ar fi furtuni, inundații sau căderi...
Ultima oră
Pe aceeași temă