11.3 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSportJudecătorii condamnă protejarea lui Gabriel Oprea în dosarul Gigina. UNJR: Parlamentul României...

Judecătorii condamnă protejarea lui Gabriel Oprea în dosarul Gigina. UNJR: Parlamentul României nu poate blocheze practic continuarea anchetei

Uniunea Națională a Judecătorilor din România critică modul în care atât Senatul României, cât și DNA "au ales să acționeze și să comunice" în cazul lui Gabriel Oprea, a cărui imunitate a fost protejată de colegii lui din Senat.

UNJR "condamnă modul în care Senatul și DNA au ales să acționeze și să comunice în cazul cererii de începere a urmării penale față de senatorul Gabriel Oprea pentru uciderea din culpă a polițistului Bogdan Gigina, conducând la impresia că justiția se înfăptuiește fie de parlamentari, fie de procurori, și nu de către judecători. Astfel, Senatul României a ales să justifice votul prin care a respins cererea de urmărire penală față de senatorului Gabriel Oprea pe motiv că “dosarul este subtire”. UNJR reamintește Senatului României că votul dat asupra cererii de urmărire penală nu echivalează cu o sentință, parlamentării neputându-se substitui judecătorilor. Parlamentul României, că putere legiuitoare, nu poate acționa că un organism judiciar care, făcând o analiză prealabilă a probelor administrate în cauza, să blocheze practic continuarea anchetei pe motiv că acestea sunt insuficiente", arată un comunicat transmis miercuri de către UNJR.

Pe de altă parte, UNJR "dezavuează modul în care DNA a comunicat public pe acest caz, vulnerabilizand ancheta penală, care ar trebui făcută cu foarte mare profesionalism respectând cu strictețe prevederile din Cod, cu atât mai mult cu cât e vorba de acuzații privind uciderea din culpă a unei persoane".

UNJR atrage atenția că "prin comunicatul din data de 20 septembrie 2016 DNA a amplificat emoția generală după votul din Senat, afirmând că acel vot “ii plasează pe procurorii Direcției Naționale Anticorupție în imposibilitatea stabilirii răspunderii penale a fostului ministru de interne pentru moartea polițistului Bogdan Gigina”. Această afirmație este o antepronuntare cu privire la o anchetă penală ce încă nu a început, ceea ce vulnerabilizează întreaga acțiune a DNA, transformându-i pe procurori în judecători și creând premizele contestării acțiunii procurorilor anticorupție".

Din aceste motive, UNJR subliniază că  "aceste derapaje instituționale tot mai dese, susținute din păcate de o parte a presei, discreditează acțiunile acestor instituții și vulnerabilizează în mod grav România ca stat".

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...

Impostura snoabă și propaganda veselă

Obsesia multor snobi care ce îmbogățesc peste măsură este să devină artiști prin intermediul banilor. Întâi își tot dichisesc și bibilesc casa de un...

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă