8.6 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSportUNPR anunţă că a format cu PSD Alianţa de Centru Stânga, parte...

UNPR anunţă că a format cu PSD Alianţa de Centru Stânga, parte a USL

UNPR anunţă că a devenit parte a USL, prin Alianţa de Centru Stânga formată cu PSD, alianţă politică înregistrată, de altfel, de Tribunalul Bucureşti, în 9 august, potrivit Mediafax.

“Începând cu sesiunea parlamentară de toamnă, Uniunea Naţională pentru Progresul României activează ca parte integrantă a Uniunii Social Liberale, confirmând şi întărind astfel sprijinul politic acordat de UNPR Guvernului condus de Victor Ponta. UNPR şi PSD formează Alianţa de Centru Stânga, alianţa încheiată în conformitate cu voinţa politică a celor două partide şi cu respectarea procedurilor prevăzute de lege. Alianţa de Centru Stânga reprezintă pilonul social al USL, reunind cele mai consistente opţiuni de centru-stânga din spectrul politic românesc”, anunţă un comunicat al UNPR, remis Mediafax.

De asemenea, UNPR susţine că “această coagulare a forţelor de stânga va consolida Uniunea Social Liberală, va contribui la o mai bună guvernare, va întări politicile şi măsurile sociale, în special cele luate pentru creşterea nivelului de trai, va favoriza dialogul social şi va asigura stabilitatea României, în acord cu interesul naţional”.

Tribunalul Bucureşti a acceptat, la 9 august, cererea de înregistrare a alianţei politice dintre UNPR şi PSD, denumită Alianţa de Centru-Stânga (ACS).

Cererea de înregistrare a alianţei a fost depusă în 10 iulie.

Cele mai citite

Real Madrid își continuă drumul către titlul cu numărul 15 în Liga Campionilor. Va întâlni pe Bayern Munchen în semifinale

Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Manchester City cu scorul de 4-3, la loviturile de...

Belgia și Cehia vor ca UE să dea noi sancțiuni împotriva influenței Rusiei în viitoarele alegeri europene

Belgia şi Cehia cer ca Uniunea Europeană să adopte noi sancţiuni pentru a contracara influenţa Rusiei în viitoarele alegeri europene, după ce mai multe...

Partidul conservator din Croația a câștigat alegerile parlamentare

Conservatorii, aflați la putere în Croaţia, au ieşit pe primul loc în alegerile legislative, conform estimărilor iniţiale, dar cu mai puţine mandate decât în...
Ultima oră
Pe aceeași temă