12.8 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSportVasile Blaga spune că PNL poate susține un membru PSD la conducerea...

Vasile Blaga spune că PNL poate susține un membru PSD la conducerea Senatului. Cu ce condiție

Copreşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL) Vasile Blaga a declarat, sâmbătă, la Alba Iulia, că, în situaţia în care Partidul Social Democrat ar propune “un om la locul lui” pentru conducerea Senatului, PNL ar putea să-l susţină, informează Agerpres.

“Să vină PSD-ul cu un om la locul lui şi să preia, că noi îl votăm la preşedinţia Senatului”, a spus Vasile Blaga, într-o conferinţă de presă. 

Vasile Blaga a subliniat că nu PNL a iniţiat demersul de schimbare a lui Călin Popescu-Tăriceanu din fruntea Senatului, dar vor să-l înlocuiască pe acesta de la Senat “în fiecare secundă”. 

“Domnia sa este de un populism deşănţat. Acţiunile domniei sale faţă de justiţie le vedeţi în fiecare zi. Dacă le-ar face pe la sediul ALDE, nicio problemă. (…) Dar, când tu foloseşti tribuna Senatului zi de zi şi ceas de ceas să-ţi promovezi ideile şi pe tine ca partid, lucrul nu e la locul lui”, a susţinut Vasile Blaga. 

Copreşedintele PNL a spus că nici el şi nici prim-vicepreşedintele Teodor Atanasiu nu doresc să ocupe funcţia de şef al Senatului, aşa cum au avansat unii. 

“Nici eu, nici Atanasiu nu ne dorim preşedinţia Senatului şi nici nu vom candida pentru preşedinţia Senatului. Eu sunt convins că, din toamnă, PNL va avea şi funcţia de preşedinte al Senatului şi al Camerei şi prim-ministru, prin vot popular, aşa cum e în democraţie”, a susținut Blaga. 

Copreşedintele PNL participă sâmbătă la Alba Iulia la lansarea candidaţilor liberali din Alba la alegerile locale din iunie.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă