11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSportVeste proastă pentru români legată de loteria bonurilor fiscale

Veste proastă pentru români legată de loteria bonurilor fiscale

La extragerea loteriei bonurilor fiscale se vor acorda doar 100 de premii, a decis Comisia de buget-finanţe a Camerei Deputaţilor, potrivit Mediafax

Astfel, Comisia de buget-finanţe a Camerei Deputaţilor a decis, marţi, modificarea Ordonanţei 10/2015 pentru organizarea loteriei bonurilor fiscale, stabilind că la extragerea loteriei bonurilor fiscale se va acorda un număr de maxim 100 de premii.

Deputaţii din comisie au votat amendamente la ordonanţă după ce ministrul finanţelor Eugen Teodorovici a propus această soluţie pentru ca sumele câştigate de participanţii la loterie să fie mai consistente.

Citeşte şi: Ce propune Teodorovici pentru Loteria bonurilor fiscale

Astfel, potrivit celor adoptate de deputaţi, la extragerea loteriei bonurilor fiscale se va acorda un număr de maxim 100 de premii. Unitatea teritorială a administraţiei fiscale unde a fost depus în original bonul fiscal câştigător va elibera titularului bonului o copie pe care este scris că este conform cu originalul şi conţine un număr unic de înregistrare atribuit automat printr-o aplicaţie informatică la nivel naţional.

Pentru asigurarea transparenţei, o listă privind bonurile prin care au fost revendicate premiile se vor publica pe site-ul Ministerului Finanţei Publice şi pe cel al Autorităţii Naţionale de Administrare Fiscală.

Dacă în urma centralizării listei bonurilor fiscale pe care s-au revendicat premiile se va constata depăşirea numărului maxim de premii care se acordă, se va proceda la extragerea aleatorie a unui număr de 100 de bonuri fiscale câştigătoare din totalitatea bonurilor fiscale din listă.

În situaţiile în care ulterior efectuării unei extrageri se constată erori de natură tehnică în desfăşurare acesteia care nu vizează caracterul aleator al acesteia, se va considera că extragerea a fost efectuată correct, iar premiile se vor acorda câştigătorilor în urma extragerii şi după desfăşurarea procedurilor.

Ordonanţa urmează să intre în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor.

Citeşte şi: Bilanțul Loteriei bonurilor fiscale, în creștere. Peste 9.000 de persoane au revendicat premiile

Ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici a declarat, în 5 mai, că o soluţie pentru ca premiile la Loteria bonurilor fiscale să fie mai valoroase este ca, pentru toate bonurile câştigătoare aferente unei zile, să fie selectaţi doar 100 de câştigători, astfel încât suma primită să fie consistentă, iar solicitarea bonului să fie stimulată.

“Este o soluţie, şi anume aceea ca să se păstreze aceeaşi abordare de a se extrage luna, ziua respectivă, bonurile fiscale din acea zi, eventual fără niciun fel de valoare – că ideea e să stimulezi solicitarea bonului fiscal, nu neapărat valoarea acestuia – iar din acele bonuri, din acea perioadă, să se facă o nouă extragere, să spunem o sută de câştigători, la care să se împartă acel premiu de un milion de lei, astfel încât câştigurile să fie unele consistente”, a declarat atunci ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

Pentru prima loteria a bonurilor fiscale, organizată a doua zi de Paşte, au fost deocamdată depuse peste 15.000 de cereri de revendicare a premiilor, bugetul total aferent acestei extrageri, de un milion lei, urmând să fie împărţit, conform procedurii actuale, la numărul total de câştigători. În aceste condiţii, valoarea premiului pentru fiecare bon câştigător se ridică, la acest moment, la 66 lei.

Următoarea extragere de bonuri fiscale este programată pentru luna iulie.

 

 

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă