5.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSportViceprimarul din Târgu Cărbunești, incompatibil. ANI îl suspectează și de fals în...

Viceprimarul din Târgu Cărbunești, incompatibil. ANI îl suspectează și de fals în declarații

Viceprimarul orașului Târgu Cărbunești, din județul Olt, a fost găsit incompatibil de către Agenția Națională de Integritate, care a precizat că există și posibila săvârșire a infracțiunii de fals în declarații în cazul lui Iuliu Călina, potrivit unui comunicat al instituției. 

Astfel, ANI precizează că Iuliu Călina  se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 28 noiembrie 2012, întrucât, simultan cu funcția de viceprimar, deține și calitatea de membru în Consiliul de administrație al Clubului Sportiv GILORTUL Târgu Cărbunești (instituție publică). 

Citește și: ANI: Doi primari și un consilier local, incompatibili

De asemenea, din cauza faptului că viceprimarul din Târgu Cărbunești nu a menționat în declarațiile de interese depuse în anii 2013 și 2014 și faptul că deține funcția de membru al Consiliului de administrație al Clubului Sportiv GILORTUL Târgu Cărbunești, au rezultat indicii privind săvârșirea de către acesta a infracțiunii de fals în declarații. 

În consecință, ANI a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbunești, în vederea efectuării de cercetări cu privire la posibila săvârșire a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută și pedepsită de art. 326 din Codul Penal al României.

Iuliu Călina a depus un punct de vedere la dosarul de evaluare. 

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă