17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportVIDEO. Liviu Dragnea: O să cer o audiență la ministrul Justiției ca...

VIDEO. Liviu Dragnea: O să cer o audiență la ministrul Justiției ca să-i explic că Parlamentul nu e anexa Guvernului

Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, este nemulțumit de activitatea ministrului Justiției, afirmând că acesta întârzie foarte mult cu pachetul de propuneri pentru îmbunătățirea situației din penitenciare, care trebuie inclus în legea grațierii, și a menționat că o să ceară o audiență la ministrul Tudorel Toader ca să-i explice că "Parlamentul nu e anexa Guvernului".

"Ministerul Justiției să ne prezinte care este planul dumnealor pentru a rezolva problema de la care s-a pornit această dezbatere, și anume situația din penitenciare. Este suficientă legea grațierii sau nu? Au stabilit un program de investiții, de construire de noi penitenciare, au stabilit un program de pedepse alternative, un pachet de propuneri, au stabilit un program de modernizare a penitenciarelor existente? Aștept și eu să văd dacă ministrul Justiției până acum a făcut acest plan sau acest pachet legislativ, după care o să spun un punct de vedere. Se pare că dl ministru întârzie foarte mult și cred că nu se mai poate întârzia. A zis că vine în trei săptămâni cu un pachet de propuneri, n-a venit, până la urmă legea grațierii o să fie aprobată tacit, că nu vine Ministerul Justiției", a declarat Liviu Dragnea la Palatul Parlamentului.

El a spus că o să ceară o audiență la ministrul Justiției pentru a-i atrage atenția că este așteptat la Parlament cu un set de propuneri legislative.

"O să cer o audiență la ministrul Justiției, după ce în prealabil mi-o avizează prim-ministrul, ca să-i explic că totuși Parlamentul nu e anexa Guvernului. O să am îndrăzneala să fac lucrul acesta, pentru că întârzie nepermis de mult. Se lungește foarte mult discuția despre un subiect care nu mai începe. Și cred că ar trebui să ne ocupăm în mod serios de toate lucrurile care sunt anunțate public și finalizate într-un fel sau altul", a arătat Dragnea.

Cele mai citite

VIDEO. Tensiuni la Paris. Confruntare tensionată între susținătorii Israelului și cei ai Gaza

Tensiunile la cote maxime în fața prestigioasei universități Sciences Po din Paris din cauza războiului din Gaza, în timp ce manifestanți pro-israelieni au venit...

Deficitul bugetar a crescut, după primul trimestru

Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din Produsul Intern Brut după primele trei luni din acest an, soldul negativ cifrându-se la 35,88 miliarde de...

VIDEO. Zeljko Kopic, înaintea meciului cu FC Voluntari: „Este un joc crucial pentru noi”

Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, crede că partida cu FC Voluntari, din etapa a 7-a a play-out-ului, care se va disputa în această seară...
Ultima oră
Pe aceeași temă