12 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportVisul UDMR, înfăptuit de Victor Ponta

Visul UDMR, înfăptuit de Victor Ponta

Steagul secuiesc ar putea flutura, în curând, în perfectă legalitate, pe instituțiile românești, grație unui proiect de lege depus în Parlament acum două zile. Culmea e că proiectul care va face posibilă îndeplinirea unuia din visurile UDMR este semnat doar de social-democrați, inclusiv de premierul Ponta și vicepremierul Dragnea.

Proiectul de lege, înregistrat pe 15 aprilie în Parlament, își propune să reglementeze „condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o mani­festare organizată de orice persoană fizică la nivel local și care va fi modalitatea de arborare a steagurilor locale, alături de cel național și european“. Inițiatorii – 42 de deputați PSD, printre care Victor Ponta și Liviu Dragnea – admit că există o lege (nr. 75/1994) care reglementează arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României, dar apreciază că „este insuficientă pentru organizarea administrativă locală și a sentimentelor ce țin de zonă și teritoriu bine determinat“.

Steagurile locale vor avea aceeași formă și aceleași dimensiuni cu drapelul României, iar modelul lor va fi aprobat prin hotărâre a Guvernului. Potrivit proiectului, în unitățile administrativ-teritoriale în care minoritățile au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, pe steag va putea fi trecută și în limba maternă denumirea unității admi­nistrativ-teritoriale.

Steagurile proprii vor putea fi arborate la sediile autorităților locale, precum și la sediile serviciilor din subordinea acestora, dar numai împreună cu drapelul României și drapelul Uniunii Europene. Steagurile proprii vor putea fi folosite și la manifestările locale, precum și la acțiunile festive.

Tertipul PSD

În contextul negocierilor pentru ca UDMR să intre la guvernare, liderii PSD s-au întrecut în a contrazice informația potrivit căreia maghiarii ar fi pus mai multe condiții, printre care și aceea privind dreptul de a-și arbora propriile steaguri. „Nu am pus niciun steag secuiesc. Dimpotrivă“, declara răspicat premierul Victor Ponta, în 10 martie 2014, întrebat ­fiind dacă în programul de guvernare al Cabinetului Ponta III a fost inclusă problema simbolurilor minorităților naționale. „Nu discutăm de steaguri pentru anumite ținuturi sau steaguri ale minorităților naționale, aşa ceva nu există“, declara și vicepremierul Liviu Dragnea, la finele lunii ­februarie.

Totuși, proiectul de lege, așa cum a fost el depus în Parlament, lasă loc la foarte multe interpretări, fapt recunoscut, neoficial, și de unii dintre inițiatori. Chiar dacă, teoretic, legea va permite să existe doar steaguri ale comunelor, orașelor și județelor, nu există vreo prevedere cum că aceste steaguri nu pot fi comune într-o anumită zonă. „Da, prin absurd, toate comunele din Covasna pot avea același steag și el poate fi arborat pe instituții, atât timp cât stă alături de steagul României și de cel al UE“, a admis, pentru România liberă, unul dintre semnatarii proiectului.

Singura interdicție clară prevăzută în proiect se referă la culoarea și însemnele distinctive ale steagurilor, care nu trebuie să aducă atingere simbolurilor naționale și nici să conțină simboluri naționale ale altor state. În rest, nimic.

În contradicție cu declarațiile lideri­lor PSD, reprezentanții UDMR nu ­s-au ferit să spună că folosirea simbolurilor naționale reprezintă o condiție esențială pentru intrarea Uniunii la guvernare. „Nouă nu ne trebuie cinci săli de sport în plus, pe noi nimeni nu ne-ar putea «cumpăra politic» cu 100 de kilometri de drumuri, ci ne interesează principiile, și anume, mai concret, posibilitatea de a folosi simbolurile locale, județene și cele naționale“, declara, încă din 24 februarie, deputatul UDMR de Covasna Tamas Sandor. A doua condiție invocată de maghiari se referea la renunțarea la procesele intentate, tot în timpul guvernării Ponta, de prefecții din Harghita și Covasna primarilor maghiari, după ce aceștia au arborat steagul secuiesc.

Ce șanse are proiectul

Chiar dacă opoziția nu agreează pro­iectul, acesta are șanse mari să treacă, în condițiile în care actuala coaliție guvernamentală își consolidează aproape constant majoritatea deținută în Parlament. În plus, legea având un caracter ordinar, nici măcar nu este nevoie ca USD și minoritățile să-și mobilizeze toți aleșii, fiind suficient să profite de un moment în care opoziția este în inferioritate numerică în sala de plen.

Cele mai citite

De ce să alegi călătoria cu autobuzul sau autocarul de la Bucureşti la Chişinău?

Călătoria cu autobuzul sau autocarul de la București la Chișinău poate fi o opțiune excelentă pentru cei care caută o modalitate confortabilă și accesibilă...

Cât timp ar trebui să dureze plimbarea câinelui?

Plimbarea zilnică a câinelui oferă numeroase beneficii pentru sănătatea mentală, emoțională și fizică pentru aproape toți câinii. Plimbările oferă exerciții fizice, care sunt bune...

Rusia ar putea ataca Polonia dacă NATO ar aduce acolo arme nucleare

Rusia amenință că va ataca o țară membră a Alianței Atlanticului de Nord (NATO). Vice-ministrul rus de Externe a spus că acest lucru se...
Ultima oră
Pe aceeași temă