18.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSportZgonea: Am vorbit la telefon cu Hrebenciuc CHESTIUNI PERSONALE după ce a...

Zgonea: Am vorbit la telefon cu Hrebenciuc CHESTIUNI PERSONALE după ce a fost la DNA Braşov

Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, a declarat, luni, că a vorbit la telefon cu Viorel Hrebenciuc după ce acesta a fost la DNA Braşov, el arătând că au discutat ”chestiuni personale”. Întrebat dacă a discutat cu acesta despre Legea amnistierii şi graţierii, Zgonea a negat, informează MediafaxEl a arătat că nu a mai avut alte discuţii cu Hrebenciuc şi a spus că are cu acesta o relaţie personală.

Întrebat dacă Hrebenciuc i-a promis ajutor unui coleg de partid ca să ajungă şef al PSD dacă trece Legea amnistierii, Zgonea a răspuns: ”Habar nu am, e prima dată când vă aud”.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Dan Şova, a venit, luni, la sediul central al DNA, pentru a fi audiat în noul dosar al lui Viorel Hrebenciuc, în care acesta este acuzat, între altele, că i-a cerut unui coleg de partid să iniţieze o lege de amnistiere, promiţându-i în schimb sprijin pentru şefia PSD

Şova nu a dorit să facă declaraţii la intrarea în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

 

Cele mai citite

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Enigma doctorului Socrates

Un tânăr înalt, brunet și timid stă deoparte și examinează viața din jurul lui pentru a-i da un sens, așa cum îi îndruma Socrate...

Transformă spațiul din garaj într-un loc accesibil – iată ce ușă de garaj de la Alexiana să alegi

Ușilor de garaj ar trebui să li se acorde mult mai multă atenție. Acestea au capacitatea de a menține un nivel de siguranță înalt...
Ultima oră
Pe aceeași temă