18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportZgonea: Dacă aş fi în locul lui Trăşculescu, aş demisiona din Parlament

Zgonea: Dacă aş fi în locul lui Trăşculescu, aş demisiona din Parlament

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, miercuri, că, dacă ar fi în locul deputatului Alin Trăşculescu, şi-ar da demisia din Parlament, pentru a se pune la dispoziţia organelor Justiţiei şi pentru a ajuta Legislativul să devină mai respectat, potrivit Mediafax.

“Dacă aş fi în locul domniei sale şi pentru a arăta că sunt nevinovat – pentru că plecăm de la prezumţia de nevinovăţie – aş folosi cea mai simplă metodă pe care o am în acest momemt, aceea de a-mi depune demisia din funcţia de deputat şi a mă pune la dispozţia organelor Justiţiei din România. Este o chestiune foarte simplă şi care ne-ar ajuta şi pe noi şi ar ajuta această instituţie – Parlamentul României – să devină mai respectată şi mai apreciată în rândul cetăţenilor. Este punctul meu de vedere”, a spus Zgonea.

Camera Deputaţilor se va reuni în 20 noiembrie, la ora 12.00, pentru a decide asupra solicitării de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Alin Trăşculescu, a anunţat, miercuri, preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea.

Zgonea a precizat, după şedinţa Biroului Permanent al Camerei, că s-a decis ca până sâmbătă la prânz Comisia juridică să îşi exprime punctul de vedere în legătură cu acest caz.

El a anunţat, de asemenea, că marţi, 20 noiembrie, la ora 12.00, va avea loc votul în plen.

Şeful Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a cerut, marţi, Ministerului Justiţiei să solicite Parlamentului arestarea deputatului Alin Trăşculescu, sub acuzaţiile de trafic de influenţă şi fals.

Preşedintele Camerei Deputaţilor ,Valeriu Zgonea, a declarat, marţi, că a primit adresa de la MJ prin care Parchetul de pe lângă ICCJ, precum şi DNA – Secţia de combatere a corupţiei, solicită Camerei încuviinţarea arestării preventive a deputatului Alin Trăşculescu.

Citeşte şi: Camera Deputaţilor decide în 20 noiembrie dacă încuviinţează arestarea preventivă a lui Trăşculescu

Cele mai citite

Cursa pentru București. Gabriela Firea: „Am încredere în şansele mele, pentru că Bucureştiul arată mult mai rău decât acum patru ani”

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că are încredere în şansele sale la alegeri, deoarece, după propriile spuse, Bucureştiul arată „mult...

Adrian Oianu, fost consilier local PNL, s-a înscris în PER și face echipă cu Dan Podaru

Fostul consilier local al sectorului 1 din partea PNL Adrian Oianu s-a înscris în Partidul Ecologist Român și va face echipă cu candidatul acestei...

Președintele clubului Rapid, Daniel Niculae, urmărit penal! Acuzațiile care i se aduc

Preşedintele clubului Rapid, Daniel Niculae, a fost pus sub acuzare de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru că l-a plătit şi ajutat...
Ultima oră
Pe aceeași temă