11.5 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăTechUDMR nu promite să susțină declarația privind demisia lui Băsescu

UDMR nu promite să susțină declarația privind demisia lui Băsescu

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, luni, la finalul ședinței coaliției, că Uniunea va analiza opotunitatea unei declarații a Parlamentului privind demisia președintelui Traian Băsescu, urmând să ia o decizie miercuri dimineață.

”Vom analiza în cadrul grupurilor parlamentare, astăzi nu am dat un răspuns și vom lua o decizie”, a spus Kelemen, după ședința coaliției, referindu-se la propunerea de adoptare în plenul Parlamentului a unei declarații prin care să se ceară demisia președintelui Traian Băsescu, din cauza scandalului de corupție în care este implicat fratele său.

Kelemen Hunor a spus că UDMR va lua o decizie miercuri dimineață.

”În acest moment, din punctul meu de vedere, nu există nicio promisiune, nici da, nici ba”, a subliniat liderul UDMR.

El a spus că Uniunea așteaptă și concluziile comisiei parlamentare de control al SRI, care s-a sesizat în acest caz.

Kelemen Hunor a precizat că are reţineri în acest moment în legătură cu adoptarea unei astfel de declaraţii deoarece pentru faptele fratelui preşedintelui nu poate fi acuzat preşedintele, până când nu există elementele necesare, iar în acest moment nu există aceste elemente.

"Eu pentru faptele fratelui preşedintelui nu pot să acuz preşedintele până când nu am elementele necesare. În acest moment, nu există elementele necesare şi aşteptăm să vedem şi declaraţia propriu-zisă de final şi să vedem dacă există şi alte elemente de care noi astăzi nu avem cunoştinţă", a afirmat Kelemen.

El a spus că în acest moment UDMR nu a făcut nicio promisiune şi va analiza textul declaraţiei şi dacă vor exista elemente în acest sens va lua o decizie.

"Nu ne jucăm cu astfel de solicitări, cu astfel de cereri, până nu avem elementele necesare. În acest moment, există un draft al domnului Tăriceanu şi nu avem elementele necesare să dăm un răspuns la solicitarea domnului Tăriceanu. Miercuri dimineaţă vom lua decizia", a mai spus Kelemen Hunor.

Conform propunerii făcute de președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, luni la ora 18.00 ar urma să fie convocate Birourile permanente reunite pentru proiectul de declarație a Parlamentului, iar miercuri ar urma să fie convocat plenul reunit.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă