10.4 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăTech24 de liberali, în cursa internă pentru candidatura la primăriile din Bucureşti

24 de liberali, în cursa internă pentru candidatura la primăriile din Bucureşti

Un număr de 24 de liberali, între care Eugen Nicolăescu, Răzvan Sava, Alexandru Nazare şi Honorius Prigoană, şi-au anunţat până luni intenţia de a se înscrie în cursa internă de partid în vederea desemnării drept candidaţi ai PNL la primăriile de sector şi la Primăria Generală a Municipiului Bucureşti, transmite Agerpres

Printre cei care au în vedere o candidatură la şefia unei primării de sector se regăsesc actuali şi foşti parlamentari, consilieri locali, persoane provenite din mediu privat sau din instituţii ale statului. 

Potrivit unor surse liberale, la sectorul 1 şi-au exprimat intenţia de a candida Diana Tuşa, Victor Picu, Alexandru Nazare, Florin Alexandru Dumitrescu. 

La sectorul 2 alţi patru liberali intenţionează să devină candidaţi ai partidului la alegerile locale din luna iunie: Dan Cristian Popescu, Ioana Gela Lăzăroiu, Richard Radu şi Adrian Neacşu. 

Cât priveşte sectorul 3, PNL ar urma să decidă în forurile statutare candidatul la primărie dintre următorii liberali: Cristian Tudorache, Bogdan Jansen, Eugen Nicolăescu, Inocenţiu Voinea şi Adrian Fătu. 

Liberalii care şi-au exprimat intenţia de a candida la funcţia de primar al sectorului 4 sunt: Marius Rogin, Alexandru Ionescu, Honorius Prigoană şi Răzvan Sava. 

În cursa pentru o candidatură liberală la funcţia de edil al sectorului 5 intenţionează să candideze: Ovidiu Raeţchi, Dan Croitoru, Virgil Bălăceanu, Răzvan Giurcă. 

La sectorul 6 există exprimate două intenţii de candidatură: Răzvan Mironescu şi Danil Tulugea. 

În privinţa intenţiei de candidatură la funcţia de primar general al Capitalei din partea liberalilor, până în prezent, singura candidatură care a şi primit o validare la nivelul organizaţiei de Bucureşti a PNL este cea a europarlamentarului Cristian Buşoi. 

Preşedintele interimar al PNL Bucureşti, Cătălin Predoiu, a declarat cu o săptămână în urmă, într-o conferinţă de presă, că liberalii care şi-au anunţat intenţia de a candida la primăriile din Capitală trebuie să elaboreze de urgenţă planuri de creştere a notorietăţii şi a încrederii. El adăuga că membrii PNL Bucureşti mai pot să îşi anunţe intenţia de a candida până la 1 februarie. 

Cele mai citite
00:01:00

China emite cea mai severă avertizare pentru ploi torențiale după inundații devastatoare

Peste 100.000 de persoane au fost evacuate în sudul Chinei din cauza ploilor abundente și a inundațiilor mortale, guvernul emițând marți cea mai înaltă...

Răzvan Burleanu, anunț de ultimă oră despre contractul selecționerului Edward Iordănescu

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, dezminte zvonurile conform cărora negocierile cu Edward Iordănescu ar fi intrat în impas și consideră că actualul...

România poate rămâne fără Noaptea Europeană a Muzeelor întrucât nu s-au rezolvat revendicările angajaților din Cultură

Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă CULTURMEDIA anunță că membrii săi nu vor participa la evenimentul intitulat "Noaptea Europeană a Muzeelor", în...
Ultima oră
Pe aceeași temă