15.5 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăTechALDE vrea alegeri anticipate

ALDE vrea alegeri anticipate

Copreşedinţii ALDE Călin Popescu-Tăriceanu şi Daniel Constantin propun organizarea de alegeri anticipate, susţinând că cele două variante oferite de Executiv pentru parlamentare – 4 sau 11 decembrie – nu sunt bune, pentru că este posibil ca participarea la urne să fie redusă. 

"Am primit un material de la Guvern prin care ni se propun două date (pentru alegerile parlamentare n.r.) – 4 decembrie şi 11 decembrie. (…) Din punctul nostru de vedere ambele variante sunt proaste. Pe 4 există riscul, având în vedere că pe 1 decembrie avem Ziua Naţională, pe 6 decembrie – o sărbătoare mare a creştinilor ortodocşi, există riscul să avem o participare redusă la vot. Pe 11 decembrie există riscul să avem, nu ştiu, vreme dificilă, să avem zăpezi şi atunci să nu avem participare masivă la vot. Din acest punct de vedere, concluzia la care am ajuns astăzi, în Comisia de fuziune, este aceea că cea mai bună soluţie trebuia să fie identificată cu ceva timp în urmă – să încercăm să avem alegeri în condiţii decente în octombrie, noiembrie, astfel încât participarea să fie cât mai numeroasă. Astăzi ne aflăm într-o imposibilitate. Singura soluţie pe care am identificat-o este aceea de a ajunge la un acord între toate partidele politice să organizăm alegeri anticipate. Este singura soluţie ca toţi membrii Parlamentului să îşi dea demisia şi să avem alegeri în luna octombrie sau noiembrie. Cred că ar fi un lucru util şi parlamentarii ALDE sunt gata să facă acest lucru, pentru că în felul acesta am putea să stopăm şi măsurile economice pe care le aplică acest Guvern şi care, din păcate, nu conduc la progres", a susţinut Daniel Constantin, marţi, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres. 

La rândul său, Călin Popescu-Tăriceanu, copreşedinte ALDE, a menţionat că democraţia trebuie să se bazeze pe participare la vot. "Nu cu un gest individual (al demisiei – n.r.) rezolvăm problema. Din cauza legilor în vigoare şi a Constituţiei constatăm că data alegerilor se decalează permanent, ca să ajungă probabil la un moment dat să fie organizate în ianuarie, februarie sau de Crăciun, când sunt cele mai proaste condiţii meteorologice posibile în România, defavorabile prezenţei la vot. Prezenţa la vot ştiţi că a fost foarte slabă la alegerile locale. Ştiţi că sunt judeţe unde prezenţa la vot a fost 30%. Nu acesta este sensul democraţiei, democraţia trebuie să se bazeze pe participare la vot. Nu suntem în stare să adoptăm sistemul din Belgia, unde votul este obligatoriu. În România nimic nu se poate din ce este bun în alte părţi, dar atunci trebuie să găsim o modalitate – şi aceasta este o asumare în comun a unei formule care să ducă la organizarea alegerilor într-o perioadă de condiţii meteorologice rezonabile. Aceasta este problema pe care va trebui să o discutăm toate partidele", a spus Tăriceanu. 

Întrebat dacă parlamentarii ALDE vor demisiona eventual la începutul sesiunii, Tăriceanu a arătat că trebuie convenit cu toate partidele. "Nu am zis de începutul sesiunii. Trebuie să convenim toate partidele, că dacă demisionează numai parlamentarii ALDE nu se rezolvă problema, trebuie toţi parlamentarii să demisioneze ca să putem provoca alegeri anticipate sau mai este şi varianta să îşi dea demisia Guvernul fără să mai demisioneze parlamentarii. Avem foarte multe formule prin care putem să aducem data alegerilor într-o perioadă rezonabilă", a adăugat Tăriceanu. 

Daniel Constantin a spus că demisia Guvernului nu rezolvă problema alegerilor anticipate. "Pentru a avea alegeri anticipate trebuie ca membrii Parlamentului să demisioneze. Ceea ce am discutat astăzi în şedinţă şi decizia pe care am luat-o este că, dacă reuşim să ajungem la un acord cu celelalte partide politice, parlamentarii ALDE sunt gata să îşi dea demisia", a explicat Daniel Constantin. 

Cele mai citite

Renunțarea la sobele cu lemne, inepții. “Cu ce să ne încălzim? Curent electric? Ăla pe care am ajuns să îl importăm la prețuri astronomice?”,...

Partidul S.O.S al Dianei Șoșoacă susține că românii nu se pot încălzi cu "curentul electric importat la prețuri astronomice", ci este nevoie de sobele...

Cum alegi salopeta de lucru potrivită

Alegerea unei salopete de lucru adecvate este esențială pentru confortul, siguranța și eficiența la locul de muncă. Această piesă de îmbrăcăminte, care inițial a...

Doi jucători din Premier League, în vârstă de 19 ani fiecare, arestați pentru viol

Premier League este fără îndoială unul dintre cele mai prestigioase și urmărite campionate de fotbal din întreaga lume, însă, în ciuda renumelui său și...
Ultima oră
Pe aceeași temă