19.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăTechAleșii vor să mai scape de cazurile de incompatibilitate

Aleșii vor să mai scape de cazurile de incompatibilitate

Îngrijorați că ar putea avea soarta lui Petre Roman, care și-a pierdut recent mandatul de deputat pe motiv de incompatibilitate, mai mulți parlamentari de la putere și din opoziție au semnat un proiect de lege prin care vor să împuțineze cazurile de incompatibilitate din lege.

Mai precis, cei 17 inițiatori ar dori ca funcția de parlamentar să fie incompatibilă cu cea de președinte, vicepreședinte, director, administrator sau membru al CA al societăților comerciale doar dacă activitățile comerciale ale respectivelor firme „rezultă din documentele ANAF“. Interesant este și modul în care aleșii își justifică propunerea legislativă: propria neglijență. „Reglementarea propusă este motivată de necesitatea eliminării multor procese care apar datorită unor neglijenţe, ceea ce duce inutil la consum de timp şi de bani. Sunt foarte multe cazuri când s-au înfiinţat societăţi comerciale care nu au funcţionat niciodată sau chiar s-a uitat de ele. Aceste situaţii au fost constatate de ANI și, conform legislaţiei actuale, sunt considerate ca stări de incompatibilitate“, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege. Cu alte cuvinte, în loc să-și facă singuri curățenie, închizând firmele pe care le-au înființat și de care au „uitat“, parlamentarii preferă să modifice legislația în vigoare și să-i trimită pe inspectorii de integritate la ANAF.

Proiectul de lege este semnat de mai mulți senatori și deputați PC și PSD (printre care Cristiana Anghel și Mircea Banias), dar și de senatorul PNL Dorin Păran.

Pe 9 februarie, Camera Deputaților a luat act de încetarea mandatului lui Petre Roman, găsit de Agenția Națională de Integritate, în martie 2014, ca fiind în incompatibilitate. Mai precis, ANI a constatat că fostul premier era incompatibil de la câștigarea mandatului de deputat, deoarece deținea și calitatea de persoană fizică autorizată. La momentul declarării incompatibilității, Roman se apăra spunând că el nu a avut nici un fel de profit de pe urma calității de PFA. „Pe PFA-ul pe care îl dețineam, nu am avut nici un fel de operațiuni cu venit cu vreo doi ani înainte de a participa la alegeri și, după aceea, nici atât“. În cele din urmă, fostul premier și-a pierdut mandatul pentru că a contestat greșit raportul ANI (la Tribunalul București în loc de Curtea de Apel), expirând astfel termenul legal în care putea să atace decizia Agenției.

În martie 2014, ANI a declarat ca fiind în incompatibilitate 22 de deputați și 10 senatori, pentru că au avut, simultan, calitatea de parlamentar și pe cea de administrator, cenzor, asociat sau membru în CA al unor firme, respectiv PFA.  

Cele mai citite

VIDEO. Mii de simpatizanți ai Partidului Socialist îi cer premierului Pedro Sanchez să rămână în funcție

Mii de simpatizanți ai Partidului Socialist au venit sâmbătă, 27 aprilie 2024, din întreaga Spanie la un miting la Madrid pentru a-i cere premierului...

Trupele ruse ar fi pe punctul de a încercui orașul Ceasiv Iar

Trupele ruse încearcă să încercuiască orașul Ceasiv Iar din regiunea Donețk, potrivit unui oficial militar ucrainean, potrivit hotnews.ro. Atacul este în desfășurare, însă Kievul...

Mașină făcută scrum pe Autostrada București – Pitești

Potrivit informațiilor furnizate de ISU Giurgiu, un autoturism a fost cuprins de flăcări sâmbătă pe autostrada A1 București-Pitești, la kilometrul 34, pe sensul de...
Ultima oră
Pe aceeași temă