13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăTechȘefa PNL vrea o zi liberă pentru studenţi, după alegerile din 11...

Șefa PNL vrea o zi liberă pentru studenţi, după alegerile din 11 decembrie, pentru ca ei să meargă să voteze

Președintele PNL, Alina Gorghiu, consideră că în data de 12 decembrie, la o zi de la alegerile parlamentare, studenții ar trebui să aibă o zi liberă, cât și de gratuitate pentru mijloacele de transport, astfel încât ei să poată merge în localitățile din domiciliu, să voteze.

Alina Gorghiu a spus, într-o conferinţă de presă organizată la Timișoara, că în 12 decembrie studenţii ar trebui să fie liberi pentru a putea merge la vot.

„Data de 12 decembrie, este luni, după alegerile parlamentare. Cred că statul român ar trebui să acorde o zi liberă pentru studenţi. Nu ar fi o premieră nici în România, nici în alte state. Nu cred că e o miză foarte importantă. Sper că toţi vom face toate eforturile astfel încât să le garantăm oamenilor dreptul la vot şi cred că studenţii sunt o categorie care să fie capacitată la vot în acest an”, a afirmat Gorghiu.

Preşedintele PNL a mai spus că studenţii ar trebui să aibă şi gratuitate pe mijloacele de transport în acea perioadă. „Cred că această propunere, ca studenţii să poată fi prezenţi în localităţile de domiciliu în ziua votului, poate fi dublată de gratuitate la transport în acea perioadă. Nu e o sumă  care să încarce bugetul României, e un gest minim pentru a consolida democraţia din România. Nu am discutat acest subiect cu Guvernul, dar am speranţa că voi găsi disponibilitate. În SUA există practica aceea ca unele companii să dea liber angajaţilor pentru ca aceştia să poată vota”, a spus Gorghiu.

Alina Gorghiu este candidatul PNL Timiş, pe prima poziţie pe lista cu candidaţii pentru Senat.

Alegerile parlamentare vor avea loc în 11 decembrie.


REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016. Categorie specială pentru cititorii ”România liberă”

Listele candidaților principalelor partide. Cele mai interesate stiri despre Alegeri Parlamentare 2016. Programele electorale ale partidelor care luptă pentru voturi. Dezvăluiri despre cei care vor să ajungă parlamentari la alegerile din 11 decembrie 2016.

Gasiti toate aceste informații foarte ușor, în categoria speciala dedicată alegerilor parlamentare din acest an din romanialibera.ro:
REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016

 

 

 

Cele mai citite

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...
Ultima oră
Pe aceeași temă