23.8 C
București
sâmbătă, 13 aprilie 2024
AcasăTechAtac PNL la pachet: Ciorbea și ordonanțele

Atac PNL la pachet: Ciorbea și ordonanțele

Parlamentarii PNL au inițiat o propunere legislativă care introduce drept condiție pentru revocarea din funcție a Avocatului Poporului situația în care acesta refuză să conteste ordonanțe ale Guvernului, care se dovedesc ulterior neconstituționale prin decizii ale Curții Constituționale (CCR). De asemenea, viceliderul grupului PNL, Mircea Toader, a reiterat faptul că liberalii vor începe procedurile pentru demiterea actualului Avocat al Poporului, Victor Ciorbea.

Noul proiect introduce condiții suplimentare pentru Avocatul Poporului, în contextul în care acesta este singurul care poate contesta ordo­nanțele Executivului la CCR. Astfel, sesizarea CCR se poate face la solicitarea motivată a 15 senatori, 20 de deputați sau 2000 de cetățeni. Respingerea solicitării trebuie motivată de Avocatul Poporului în termen de 30 de zile de la primirea acesteia și trebuie să se bazeze pe argumente de constituționalitate, nu de oportunitate. Toader a menționat că în situația în care, în urma a două astfel de solicitări, Avocatul Poporului nu a sesizat CCR și nu a motivat de ce respinge o astfel de solicitare, acesta poate fi revocat. Această procedură se va aplica în cazul în care ordonanțele vizate sunt ulterior declarate neconsti­tuționale în urma contestării la Curtea Constituțională pe procedura parlamentară sau în instanță.

Toader a justificat modificarea propusă prin faptul că Avocatul Poporului a refuzat să sesizeze ordonanțe ale Guvernului care s-au dovedit în cele din urmă neconstituționale, cum a fost cazul OUG 55/2014 privind migrația aleșilor locali. Proiectul prevede și faptul că un Avocat al Poporului revocat din funcție nu va mai beneficia de avantajele pensiei speciale pe care o primește în mod normal, asimilat celei de judecător al Curții Consti­tuționale. Eventualii candidați pentru demnitatea de Avocat al Poporului nu trebuie să fi fost membri ai unui partid politic în ultimii zece ani.

Calcule parlamentare

Ce șanse de materializare are demersul PNL? Pentru proiectul legislativ, Cameră decizională este Senatul. Aici, PNL mai are nevoie de 12 voturi pentru a schimba majoritatea. Chiar dacă au suferit un eșec în bătălia pentru un loc la CCR, liberalii mizează pe negocierile pe care le vor purta în perioada de 45 de zile în care legea va fi în atenția Camerei Deputaților, în calitate de primă Cameră sesizată. Calculele liberalilor sunt bazate pe faptul că tot mai mulți parlamentari PLR vor să se întoarcă în PNL, iar nemulțumiri sunt și în alte partide din coaliție. De altfel, un prim semnal în acest sens este faptul că proiectul PNL a fost semnat și de Camelia Bogdănici (UNPR).

Dacă schimbarea legii pare un scenariu plauzibil, înlocuirea din funcție a lui Victor Ciorbea se anunță mai complicată. Revocarea din funcție a Avocatului Poporului se face de către Camera Deputaţilor şi Senat, în şedinţa comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi. Însă, la nivelul întregului Parlament, coaliția guvernamentală are aproximativ 100 de voturi în plus față de PNL, iar Victor Ponta nu are nici un interes să îl debarce pe Victor Ciorbea, care a evitat, în permanență, să conteste ordonanțele Executivului. De altfel, refuzul lui Ciorbea de a contesta ordonanțele Executivului a fost criticat și în cel mai recent raport MCV publicat de Comisia Europeană.  Victor Ciorbea a declarat că a “luat la cunoştinţă observaţiile”, dar a invocat existenţa unei practici a instituţiei de a nu trimite la CCR  ordonanțele „care au un pronunţat caracter politic sau electoral”. 

Însă printre actele normative pe care Ciorbea a evitat să le conteste s-a numărat și cel care  introducea posibilitatea ca un doctor să poată renunţa la titlu. Actul normativ servea interesele premierului Ponta, care anunțase că vrea să renunțe la titlul de doctor. Anterior, pentru renun­țarea la titlu era necesară o hotărâre judecătorească, bazată pe un ordin de revocare al Ministerului Educației. Toată această procedură ar fi presupus recunoașterea juridică a  faptului că Ponta a plagiat.   

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad – de la rectorul plagiator, la rectorul student

Alegerile pentru funcția de rector al Universității „Aurel Vlaicu” (UAV) din Arad au înregistrat o premieră mondială: un student a ajuns rector. După...

VIDEO. Mărturii terifiante ale tatălui lui Sebi, băiatul ucis în accidentul de la 2 Mai de către Vlad Pascu: “Ne datorați 500 de lei”

Tatăl lui Sebi Olariu, tânărul care a fost ucis de Vlad Pascu în terifiantul accident de la 2 Mai, a fost prezent în podcastul...

Rusia – Ucraina, ziua 759: Piloți de vânăyoare ucraineni, antrenați în Franța

Viitori piloţi de vânătoare ucraineni care ar putea zbura cu avioane americane F-16 sunt antrenaţi în sudul Franţei de către forţele aeriene, a anunţat...
Ultima oră
Pe aceeași temă