10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăTechBaconschi: Intelectualii PMP au fost marginalizaţi la Congres, Băsescu și-a ales urmașul...

Baconschi: Intelectualii PMP au fost marginalizaţi la Congres, Băsescu și-a ales urmașul în persoana Elenei Udrea

Teodor Baconschi, membru al PMP, a declarat într-un interviu la RFI, că preşedintele Traian Băsescu şi-a ales urmaşul, în persoana Elenei Udrea, menţionând că la Congresul formaţiunii intelectualii din partid au fost "evacuaţi şi marginalizaţi", ca la PDL, şi că pe termen scurt va sta în banca sa şi va observa, informează Mediafax.

"Eu şi Adrian Papahagi suntem printre cei cinci membri fondatori care au preluat de la Fundaţia Mişcarea Populară ambiţia de a construi un altfel de partid, cu figuri noi şi cu scopul de a mobiliza electoral clasa de mijloc, România harnică, profesiunile liberale, publicul educat, care-şi doreşte un alt standard în politica românească. Noi am făcut acest efort timp de aproape nouă luni, am construit cu mult efort prima reţea de filiale ale PMP în ţară", spune fostul ministru de Externe, citat de RFI.

Întrebat ce efect va avea asupra PMP absenţa intelectualilor din conducerea formaţiunii, Teodor Baconschi a răspuns: "Am trăit un sentiment de deja vu, pentru că exact aşa cum la PDL intelectualii au fost, ca să zic aşa, puşi în vitrină şi apoi evacuaţi, s-a întâmplat un fenomen similar şi în evoluţia PMP. La PDL, implantul nu reuşise, aici chiar membrii fondatori, împreună cu personalităţile din Fundaţia Mişcarea Populară au fost marginalizaţi".

În opinia sa, "este foarte clar că preşedintele Băsescu, la capătul a zece ani de mandat, şi-a ales urmaşul, este vorba de doamna Elena Udrea şi evident că partidul va merge acum pe această linie, vom vedea cu ce rezultate, cu ce reacţii publice şi cu ce capacitate de negociere în redesenarea scenei politice pe dreapta".

Întrebat dacă suspectează unele jocuri de culise înaintea Congresului PMP, Teodor Baconschi a răspuns: "Totul a fost cât se poate de clar, pentru că practic, cu excepţia unei poziţii sau a două din organigrama de conducere a PMP, a fost omul şi locul, adică echipa era prefigurată prin faptul că fiecare candidat agreat de doamna Elena Udrea a candidat singur, n-a avut contracandidaţi, deci n-au fost emoţii din punctul ăsta de vedere".

Fostul ministru de Externe declară că anunţul candidaturii lui Cristian Diaconescu din partea PMP la alegerile prezidenţiale din toamnă a fost surprinzător: "Anunţul a fost surprinzător, în sensul că nu a urmat unei dezbateri în partid şi cu atât mai puţin unui vot, dar eu îl cunosc de mulţi ani pe domnul Diaconescu, am fost şi colegi în Ministerul de Externe şi consider că este un om respectabil, care ar putea să corespundă profilului de prezidenţiabil. Vom vedea acum şi reacţia polului de dreapta care se conturează, PDL-PNL. În ce măsură domnul Diaconescu are vreo şansă să intre în turul doi, asta e o discuţie separată".

Întrebat ce va face mai departe, Teodor Baconschi a răspuns: "N-am luat încă o decizie. Va trebui să rămân într-o repliere cel puţin tactică. Nu s-a socotit că prezenţa şi competenţele mele sunt utile noii formule de conducere, în care se regăseşte şi domnul Marin Anton sau multe alte personalităţi de acest tip. Voi sta în banca mea, voi observa ce se întâmplă pe scena politică, se vor mai întâmpla multe până în noiembrie. Regret că o serie de personalităţi de dreapta, ca Mihai Răzvan Ungureanu, Monica Macovei, Cătălin Predoiu şi alţii se regăsesc în partide diferite, deşi ar fi fost nevoie ca ele să imprime politicii româneşti un suflu de schimbare efectivă".

Întrebat dacă ia în calcul o eventuală plecare din PMP, el a răspuns: "Nu mi-am pus problema, sunt pe bună dreptate obosit după acest efort de construcţie de nouă luni, după o campanie electorală foarte grea. Deci îmi iau un respiro, un mic semestru sabatic".

Primul congres al PMP a ales, sâmbătă, membrii noilor foruri de conducere ale partidului, vicepreşedinţii, secretarul general, secretarii generali adjuncţi şi secretarii executivi, între cei care vor lipsi din conducerea partidului numărându-se Teodor Baconschi şi Adrian Papahagi.

Secretarul general al PMP a fost ales Cristian Petrescu, care va fi ajutat de cei doi secretari generali adjuncţi: Sergiu Diacomatu şi Gelu Vişan.

De asemenea, au fost aleşi vicepreşedinţii PMP care vor avea alocate domenii de activitate: Ştefan Vlaston (Strategii şi relaţii politice), Marin Anton (Politici publice), Nicolae Ivăşchescu (Resurse umane), Florian Staicu (Comunicare şi imagine), Gabriel Berca (Administraţie), Florin Secară (Relaţii cu mediul de afaceri şi patronate), Petru Movilă (Relaţia cu societatea civilă şi sindicatele), Eugen Tomac (Românii de pretutindeni), Cristian Preda (Relaţii internaționale).

Totodată, au fost aleşi nouă secretari executivi ai partidului, membrii Comisiei de Arbitraj şi Integritate şi cei ai Comisiei Centrale de Cenzori.

În funcţia de preşedinte al PMP a fost aleasă Elena Udrea. Aceasta a obţinut 742 de voturi, în timp ce contracandidatul său Daniel Funeriu a întrunit 209 voturi.

Iniţial, în cursa pentru şefia partidului fuseseră înscrişi cinci candidaţi, trei dintre aceştia – Adrian Rădulescu, Gelu Vişan şi Adrian Papahagi – anunţând sâmbătă că se retrag din cursă. Adrian Rădulescu şi Gelu Vişan au precizat că o susţin pe Elena Udrea, iar Adrian Papahagi că îl sprijină pe Daniel Funeriu.

Elena Udrea şi Daniel Funeriu au candidat doar pentru funcţia de preşedinte al partidului, în timp ce Adrian Papahagi a candidat şi pentru un post de vicepreşedinte pe strategii şi relaţii politice, iar Gelu Vişan pentru o funcţie de secretar general adjunct.

Cele mai citite

Rătăciri din necunoaștere

Necunoașterea nu are doar efectul banal al nepriceperii. Îl are adesea și pe cel al opunerii la adevăruri ale vieții și la fapte. Perseverența...

Președintele COSR confirmă: „Șansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice sunt importante”

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat că şansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice...

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...
Ultima oră
Pe aceeași temă