4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăTechBăsescu: legea votului prin corespondență, un eșec

Băsescu: legea votului prin corespondență, un eșec

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, afirmă că legea votului prin corespondenţă va fi "un mare eşec" şi spune că soluţia pentru guvernanţi de a preveni "un dezastru previzibil" la alegerile legislative este aceea de a crea 1.500 – 2.000 de secţii de votare în străinătate. 

"Guvernanţi, preveniţi un dezastru la legislative! Este evident că legea votului prin corespondenţă va fi un mare eşec. Românii din străinătate nu se înscriu pe listele electorale. Am discutat cu mulţi dintre cei care lucrează în străinătate şi explicaţia lor este simplă: pe de o parte neîncrederea în sistemul propus, iar, pe de altă parte, teama că declarându-şi datele de rezidenţă, la un moment dat, s-ar putea trezi cu cine ştie ce taxe pe venit din partea statului român. În plus, sunt destui care lucrează la negru, dar asta nu le poate lua dreptul la vot. În concluzie, sistemul nu va funcţiona, iar responsabilitatea politică se va sparge în capul celor care au promis votul prin corespondenţă. Soluţia pentru a preveni un dezastru previzibil este cea clasică – şi anume stabilirea a circa 1.500 la 2.000 secţii de votare", a scris Traian Băsescu, duminică, pe pagina sa de Facebook. 

Potrivit acestuia, "la MAE există informaţia legată de toate comunităţile româneşti din UE" şi, "la nevoie, printr-o simplă corespondenţă cu celelalte state membre, informaţia poate fi adusă la zi". 

''Pentru a nu crea controverse, şi legea votului prin corespondenţă trebuie să rămână în vigoare, dându-se şansa opţiunii modalităţii de vot, iar Autoritatea Electorală Permanentă să verifice eventualul vot dublu, dat prin ambele sisteme. Altfel, pe bună dreptate, românii din diaspora vor considera că statul român le-a îngrădit dreptul la vot. Repetarea dezastrului democratic şi mediatic din 2014 trebuie prevenit. Măsurile trebuie luate repede'', susţine Băsescu.

Cele mai citite

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...
Ultima oră
Pe aceeași temă