27.2 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăTechBăsescu îl suspectează pe Cioloș că vrea să fie în tabăra câștigătoare...

Băsescu îl suspectează pe Cioloș că vrea să fie în tabăra câștigătoare fără să riște

Fostul președinte Traian Băsescu este de părere că Dacian Cioloș ar vrea să fie în tabăra câștigătoare după alegeri dar fără a-și asuma niciun risc.

"L-am citit pe Cioloș. Cioloș vrea să fie în tabăra câștigătoare fără să riște", a susținut fostul șef al statului, miercuri seară, la B1Tv.

Băsescu a afirmat că actualul premier guvernează cu liberalii dar are ca șef de cabinet o persoană din PSD.

"Eu l-am susținut, eram președinte când s-a făcut actuala Comisie Europeană cu Jean Claude Juncker, pentru un mandat la agricultură. Aproape mă înțelesesem cu Juncker, ori pentru agricultură, ori pentru dezvoltare regională. (…) Îl sun pe Jean Claude, că se apropia încheierea Comisiei. Jean Claude Juncker fiind un PPE-ist înrăit îmi zice: Păi, Cioloș a venit la mine să-mi spună că dacă se dă portofoliul agriculturii la socialiști, el trece la socialiști. Ăsta-i Cioloș acum, ăsta e caracterul omului onest. Dovadă, acum guvernează cu liberalii, dar șeful său de cabinet, mâna lui dreaptă ca și consilier este din PSD. Deci, Cioloș a pus întotdeauna ouăle peste tot cu o șmecherie și o viclenie incredibilă. Omul onest, același om onest l-a ținut pe Tobă îl ține pe șmecherul ăla de la energie", a mai spus Băsescu, citat de Agerpres.

În opinia lui Traian Băsescu, "Dacian Cioloș nu joacă piesa în care l-a pus președintele Iohannis și doamna Gorghiu și liberalii, ci joacă piesa lui". "E scrisă de el și după mine joacă la câștigător: să vedem cine e câștigător", a adăugat Băsescu.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Vești bune despre economie. S&P reconfirmă ratingul suveran al României și perspectiva stabilă

Agenţia de rating S&P a reconfirmat, în data de 12 aprilie, ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/A3 pentru datoria pe termen lung...

Klaus Iohannis participă la reuniunea extraordinară a Consiliului European

Președintele României, Klaus Iohannis, va participa, în perioada 17-18 aprilie 2024, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles, Regatul...

Aici găsești sisteme parazăpezi pentru acoperiș care împiedică alunecarea zăpezii

Atunci când sezonul rece își face apariția, crește interesul pentru achiziționarea accesoriilor pentru acoperiș, precum parazăpezile. Este și firesc, având în vedere că este...
Ultima oră
Pe aceeași temă