16.5 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăTechBilanțul DNA dă frisoane demnitarilor corupți

Bilanțul DNA dă frisoane demnitarilor corupți

Direcția Națională Anticorupție a avut în 2015 cele mai mari rezultate de la înființare: au fost trimiși în judecată 1.250 de demnitari și funcționari. Dintre cei trimiși în judecată, 500 au funcții de conducere.

Printre înalții demnitari trimiși în judecată de către DNA s-au numărat un premier în funcție (Victor Ponta), cinci miniștri, 16 deputați și 5 senatori. Într-o situație similară s-au aflat anul trecut 100 de primari și o treime dintre președinții de Consilii Județene.

Prejudiciile în aceste dosare sunt de 431 milioane de euro, cât bugetul pe următorii trei ani alocat autostrăzilor, a declarat Laura Codruța Kövesi, procurorul-șef DNA, în deschiderea prezentării rezultatelor instituției pe anul 2015, care a avut loc ieri. Iar din dosarele în care s-au dat hotărâri judecătorești definitive sunt de recuperat alte 200 de milioane de euro.

Kovesi: “Dosarele aflate în lucru ne arată că NU am prins toți corupții”

De remarcat faptul că cele 11.000 de dosare de pe rolul DNA sunt instrumentate  de mai puțin de 100 de procurori. Șefa DNA a mai precizat că “Dosarele aflate în lucru ne arată că nu am prins toţi corupţii. Rezultatele noastre demonstrează că există vulnerabilităţi majore care pun în pericol buna funcţionare a societăţii. Există sectoare în domeniul achiziţiilor publice în care corupţia este generalizată. De multe ori, atribuirea contractelor sau plăţile aferente contractelor sunt condiţionate de primirea unor sume de bani mascate prin înţelegeri frauduloase sau contracte fictive”.

Cauze ale proliferării corupției: eliberări condiționate fără recuperarea prejudiciulu

Procurorul-șef a susținut că, în momentul de faţă, corupţia se reflectă în calitatea şi preţul serviciilor de care beneficiază românii, iar una dintre principalele cauze ale proliferării ei este eliberarea condiționată a celor deja condamnați, fără recuperarea prejudiciului, prin tertipuri legislative, precum publicarea pe bandă rulantă de lucrări științifice din închisoare.

Justiția depune un efort uriaș pentru investigarea și soluționarea cauzelor de corupție, folosind resursele financiare ale societății. Apoi, vedem de multe ori cum mecanismele și procedurile judiciare sunt interpretate și aplicate diferit. Unii condamnați nu execută integral pedeapsa aplicată de judecători. Unii sunt eliberați condiționat fără a recupera prejudiciul sau folosind tertipuri administrative. Astfel de situații duc treptat la pierderea autorității statului și la o lipsă gravă de încredere în instituții”, a precizat Laura Codruța Kövesi.

Procurorul-șef al DNA a atras atenția că, deși dispozițiile Codului Penal prevăd că eliberarea condiționată poate fi acordată numai dacă s-a recuperat prejudiciul, practica judiciară este neunitară, motiv pentru care a solicitat promovarea unui recurs în interesul legii pentru ca Înalta Curte de Casație și Justiție să decidă.

O altă cauză a proliferării corupției e reprezentată de faptul că nu există suficientă transparență în domeniul achizițiilor publice.

Cât timp planificarea unei achiziţii publice nu va fi transparentă, se va folosi bugetul pentru achiziţii supraevaluate. În continuare se vor folosi banii cetăţenilor pentru achiziţii de aparatură medicală scumpă de la firme de apartament, în timp ce spitalele nu pot asigura minime condiţii pentru pacienţi. Cât timp se poate decide discreţionar ordinea efectuării plăţilor, vor fi în continuare funcţionari care vor primi mită pentru a favoriza anumite firme”, a susținut Laura Codruţa Kövesi.

Alte rezultate cuprinse în bilanț

În 2015, instanţele au condamnat definitiv 970 de inculpaţi trimişi în judecată de DNA. Procentul de achitări a scăzut de la 10% la 7,63%, iar în 2015, cauzele judecate definitiv în mai puțin de un an au crescut cu peste 60%.

DNA a trimis peste 110 cereri de comisii rogatorii internaţionale către autorităţile judiciare străine pentru administrare de probe sau identificarea de bunuri în vederea recuperării prejudiciilor, potrivit datelor prezentate de procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție.

Laura Codruța Kövesi a mulțumit cetățenilor României pentru susținere și încredere inclusiv pentru mesajul “Corupția ucide!” transmis de manifestanții participanți la mitinguri de susținere a anticorupției. În sondaje, DNA este instituția care se bucură de cea mai mare încredere a românilor (61%).

La ședința de bilanț a insti­tuției anticorupție au participat președintele țării, Klaus Iohannis, premierul Dacian Cioloș, ministrul Justiției, Raluca Prună, președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, Livia Stanciu, șeful SRI, Eduard Hellvig, alți demnitari. Cu această ocazie, ministrul Justiției a confirmat public că o va propune pe Laura Codruța Kövesi pentru un nou mandat de trei ani la șefia DNA.

În plus, în alocuțiunile lor, ministrul Justiției, Raluca Prună, și președinta Înaltei Curți, Livia Stanciu, au susținut, de asemenea, necesitatea recuperării prejudiciilor provocate de infracțiuni și limitarea eliberărilor condiționate pe lucrări științifice. “Corupții fac eforturi uriașe pentru a disimula gravitatea faptelor, pentru a se erija în victime”, a precizat Livia Stanciu.

Tocmai de aceea, în același cadru, premierul Dacian Cioloș a promis că va face funcțional mecanismul de recuperare a prejudiciilor, până în iunie.

În schimb, președintele Klaus Iohannis a transmis politicienilor că cei corupți nu trebuie protejați de imunități. “Nu putem permite ca persoane care s-au îmbogăţit prin încălcarea legii penale să se bucure în continuare de respectivele foloase necuvenite”, a declarat șeful statului.   

Koveși cere indirect sprijinul cetățenilor

În cel puțin două fragmente din discurs, șefa DNA a făcut referiri la încrederea și  sprijinul acordat DNA-ului de către cetățenii României.

În primul fagment Koveși se referă și la tentativele politicienilor de a ciunti posibilitățile investigative ale DNA, gen “marțea neagră”, când s-a încercat, între altele, promovarea de grațieri și aministie, ca și la ultima decizie a CCR, din 16 februarie, prin care SRI este scos practic din parteneratul cu DNA, căruia îi oferea sprijin tehnic pentru interceptări.

 
 “Prevederile neconstituționale au creat în unele situații un VID legislativ, de natură să genereze INCERTITUDINE juridică și practică neunitară. Este necesară o intervenție legislativă, dar aceasta NU trebuie să afecteze COMPETENȚELE sau INSTRUMENTELE investigative. 
A fost VITALĂ pentru noi INTERVENȚIA cetățenilor și a societății civile atunci când s-a încercat LIMITAREA intempestivă a competențelor investigative. 
Pentru a avea rezultate NU trebuie să peticim justiția, ci trebuie să-i OFERIM instrumentele de care are nevoie
” a afirmat șefa DNA.

În al doilea fragment, Koveși  se referă direct la cetățenii României. “În această luptă am avut alături de noi cel mai important aliat: CETĂȚENII României. Fără ei munca noastră NU ar fi fost posibilă. Sunt mii și mii de oameni alături de noi și de munca noastră. Sunt acei oameni cinstiți, care vor o societate clădită pe corectitudine și respect. Sunt acei oameni onești, care în urmă cu doar câteva luni au strigat în stradă ‪”Corupția Ucide‬!”
Această conștientizare a societății este cea care ne ajută cel mai mult în lupta împotriva corupției. 
Iar noi trebuie să continuăm să investigăm faptele de corupție. Să ne dedicăm activitatea pentru curățarea țării. Să rămânem implicați serios și să anchetăm corupții indiferent de funcție sau de averea pe care o au. Să fim curajoși și determinați.
Să îndeplinim această așteptare a societății de a avea o Românie fără corupție. Pentru asta însă… TOȚI cei care suntem AICI, în această sală, va trebui să dorim în continuare același lucru
“.

În sală ( adică “aici”) se aflau președintele României, premierul, președintele CSM, șeful SRI, ministrul Afacerilor Interne…

Cele mai citite

Azi încep depunerile de candidaturi pentru alegerile locale

Partidele politice, alianţele, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi vor putea, începând de astăzi până pe 30 aprilie, ora 23:59, să depună...

Șeful AIEA despre situația de la Zaporojie: “Ne apropiem periculos de un accident nuclear”

"Ne apropiem periculos de un accident nuclear" la Zaporojie, a avertizat luni şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, denunţând recentele atacuri...

Tesla se restructurează: mai mult de 10% din angajații companiei la nivel global vor fi puși pe liber

Tesla va concedia peste 10% din cei 140,473 de angajaţi ai companiei la nivel global, potrivit unei note interne redactată de Elon Musk, scrie...
Ultima oră
Pe aceeași temă