14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăTechBiroul Electoral Central a admis noua siglă a USR

Biroul Electoral Central a admis noua siglă a USR

Biroul Electoral Central a admis, joi, noua siglă electorală a Uniunii Salvaţi România, care reprezintă un steag albastru, pe fond alb, a anunțat președintele formațiunii Nicușor Dan, într-o conferință de presă, potrivit News.ro.

Totodată, liderul USR a mai precizat că s-au formulat 65 de contestații împotriva listelor de candidați. „La ora asta, aproape toate au fost respinse. 60 din 65 contestaţii deja au fost respinse. S-au formulat până la ora asta cam zece cereri de apel, trei au fost respinse, dar situaţia finală o vom avea peste două zile”, a spus Nicuşor Dan. 

LIderul USR a mai arătat că au fost Birouri Electorale Judeţene care, din cauza contestaţiilor făcute împotriva listelor USR de candidaţi, nu au tras la sorţi USR pentru locurile în birouri electorale. „În unele BEJ-uri am fost traşi la sorţi, în altele, nu. Aici, din nou este o interpretare nefericită a unei prevederi legale ambigue care spune că sunt trase la sorţi partidele în urma ordinii listelor de candidaturi rămase definitive. Suntem nevoiţi să contestăm aceste decizii ale BEJ, la BEC, pentru că mâine este temernul limită până la care putem face acest lucru”, a mai precizat Nicuşor Dan. 

Preşedintele Uniunii Salvaţi România a mărturisit că aceste contestaţii au întârziat producţia de materiale publicitare pe care USR doreşte să le folosească, neştiind ce semn electoral să folosească în campanie şi a adăugat că toate atacurile, atât mediatice cât şi de ordin birocratic au venit din partea PSD. 

Biroul Electoral Central a admis, în şedinţa de joi, înregistrarea semnului electoral al Uniunii Salvaţi România (USR), precum şi al altor zece partide: Partidul Puterii Umaniste (Social — Liberal), Partidul Verde, Partidul Socialist Român, Partidul România Mare, Partidul Republican din România, Partidul “Blocul Unităţii Naţionale”, Partidul Vrancea Noastră, Partidul Ecologist Român, Partidul Romilor Democraţi, Partidul Platforma Acţiunea Civică a Tinerilor.

Pe pagina de Facebook a partidului a apărut şi explicaţia noii sigle electorale.

„Acesta este noul nostru logo. Cel pe care îl vom folosi în campania electorală. Unul foarte simplu şi usor de folosit. Noi l-am botezat «Steagul» – pentru că de la asta am plecat când l-am desenat. Orice mişcare are nevoie să se adune sub un steag şi acesta este «steagul» nostru. Alţii au interpretat noul logo USR ca fiind stilizarea unui banner de demonstraţie sau a unei pancarte cu revendicări – e bine şi aşa. Haideţi acum să-l facem cât mai cunoscut. Cu cât mai multă lume va afla mai repede care e noul simbol USR, cu atât mai mic va fi efectul ambuscadei generate de PSD”, a transmis USR, pe pagina de socializare. 

Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Deca, vizită în Sibiu. Agenda ministrului Educației

Ministrul Educației, Ligia Deca, efectuează astăzi o vizită în județul Sibiu. Vizita include participarea la *Gala performanței învățământului preuniversitar din Sibiu, vizitarea a două școli...

Explozie la Rafinăria Petromidia! Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție

O explozie s-a produs, vineri, la Rafinăria Petromidia, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”, explozia...
Ultima oră
Pe aceeași temă