17.5 C
București
marți, 14 mai 2024
AcasăTechBlaga: Decizia politică de fuziune între PDL şi PNL trebuie luată până...

Blaga: Decizia politică de fuziune între PDL şi PNL trebuie luată până cel mai târziu la 1 septembrie

Decizia politică de fuziune între PDL şi PNL să fie luată până la 1 septembrie, a declarat liderul democrat-liberal Vasile Blaga. Acesta a menționat că statutul viitoarei formaţiuni este "în proporţie de 90% gata", informează Mediafax.

Întrebat într-o emisiune la un post TV despre calendarul fuziunii PNL-PDL, Blaga a spus că acesta încă nu este stabilit, fiind aşteptată încheierea Congresului PNL pentru alegerea conducerii liberale.

"Dar eu cred că în această vară, iulie-august, decizia politică de fuziune, a congreselor celor două partide, trebuie luată. (…) Cel mai târziu 1 septembrie, dacă s-ar putea şi mai devreme şi eu cred că se poate mai devreme. Dar, repet, – trebuie să discutăm şi cu colegii noştri – decizia politică a congreselor trebuie luată, cu un statut nou, al noului partid", a spus preşedintele PDL, citat de Mediafax.

Blaga a menţionat că, după decizia politică, vor urma demersurile juridice de înregistrare a noului partid.

"Să nu uităm, chiar şi ultimului partid care s-a înregistrat i-au trebuit vreo cinci luni. Când se termină Congresul PNL se intră în vacanţă judecătorească, parcursul durează. Indiscutabil, ne-am înţeles de prima dată că pe parcursul precampaniei, 1 septembrie, până după campanie nu ne vom ocupa de amenajări interioare între structurile noastre şi ale lor, ci de campania electorală", a mai spus liderul PDL.

Cele mai citite

Bulgaria va avea avioane F-16 mai bune ca ale României și le va asigura mentenanța în țară

Bulgaria va avea avioane de luptă F-16 Block 70 și le va asigura mentenanța la o uzină din țară, fără să fie nevoită să...

Fostul avocat al lui Trump a depus mărturie în procesul cu Stormy Daniels

Michael Cohen, fostul avocat al lui Donald Trump, a compărut luni în calitate de martor-cheie la procesul fostului preşedinte al SUA pentru plăţi ascunse...

Contraoferta lui Xi Jinping la Europa cu două viteze

Liderul chinez Xi Jinping a vizitat recent trei state europene: Serbia (care nu e membră a UE), Franța și Ungaria. Peste tot i s-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă