13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăTechBoc amână depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar. Cum își...

Boc amână depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar. Cum își motivează edilul decizia

Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, a amânat depunerea la PNL a candidaturii pentru un nou mandat la alegerile locale din 2016, întrucât conducerea partidului că trebuie să rezolve, mai întâi, problema deşeurilor şi să finalizeze proiectele cu fonduri europene, informează Mediafax.

Co-preşedintele PNL Cluj Daniel Buda a declarat, luni, că abordarea lui Emil Boc este una responsabilă, în condiţiile în care acesta înţelege că sunt chestiuni care trebuie întâi rezolvate pentru a se continua o bună gospodărire a municipiului Cluj-Napoca.

Citește și: FOTO. De ce a inaugurat Emil Boc o statuie-maimuţă, la Cluj

“PNL nu pune, luni, candidaţii la alegerile locale, este o inventariere a potenţialilor candidaţi. Emil Boc a anunţat atât conducerea PNL Cluj, cât şi conducerea naţională a partidului că, în acest moment, este preocupat doar de problemele proiectelor cu fonduri europene de 150 de milioane de euro şi deşeurilor şi apreciază că ar fi prematură evaluarea unei candidaturi ferme. Este o abordare absolut responsabilă din partea actualului primar, dincolo de rigorile interne ale PNL, care înţelege că sunt chestiuni care trebuie rezolvate pentru a se putea continua o bună gospodărire a municipiului Cluj-Napoca. Este un comportament de om responsabil, vrea întâi să rezolve problemele stringente ale oraşului. Abordarea este urmare a experienţei administrative a lui Emil Boc”, a spus Buda.

El consideră că, în perioada următoare, Boc va rezolva problema deşeurilor şi va duce la bun sfârşit proiectele cu fonduri europene, astfel încât va candida anul viitor pentru un nou mandat.

La rândul său, vicepreşedintele PNL Alin Tişe a declarat că la BPN de luni nu se va lua nicio decizie privind desemnarea candidaţilor liberali la alegerile locale, fiind vorba doar despre o primă analiză.

“Vedem unde avem candidaţi, unde nu avem. Dacă sunt localităţi unde vor fi mai mulţi candidaţi se va face sondaj de opinie, pentru a vedea cine este cel mai bine plasat. Luni, în şedinţă, nu se validează nimic, cu nume”, a spus Tişe.

Singura persoană care şi-a depus candidatura în cadrul PNL pentru funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca este actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Mihai Seplecan. El şi-a depus candidatura şi pentru Consiliul Judeţean Cluj, pentru a figura pe lista de consilieri judeţeni, dar şi pentru funcţia de preşedinte al CJ Cluj, deşi acest lucru nu s-a cerut, întrucât nu este o funcţie aleasă de electorat, în condiţiile în care, în 2016, şeful CJ va fi ales din rândul consilierilor.

Liberalii vor discuta, luni, lista candidaţilor care s-au înscris în competiţia internă pentru alegerile locale din 2016, primarii în funcţie având drept de preempţiune, urmând ca, acolo unde partidul nu are deja un primar liberal, candidaţii anunţati să fie supuşi unor cercetări sociologice.

Declaraţiile în acest sens au fost făcute, vineri, de copreşedintele PNL Vasile Blaga, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgovişte.

“Luni, 3 august, avem o primă citire a listelor de candidaţi în oraşe, municipii, avem nişte principii stabilite şi valabile în toate judeţele ţării. (…) Au drept de preempţiune cei peste 1.100 de primari pe care îi avem, pentru că noi aveam un număr de primari mai mare decât PSD, însă a venit celebra Ordonanţă 55, care este la sertar şi acum, la Senat, sigur am pierdut un numar important, peste 500 de primari”, declara Vasile Blaga.

Săptămâna trecută, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, spunea că nu a luat nicio decizie privind o nouă candidatură la Primărie, adăugând că este preocupat de problemele oraşului, precum cele privind ridicarea deşeurilor menajere sau gestionarea proiectelor europene în valoare de 150 de milioane de euro.

 

Cele mai citite

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...
Ultima oră
Pe aceeași temă