14.6 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăTechPetre Roman NU mai este deputat

Petre Roman NU mai este deputat

UPDATE  luni, 09 februarie:  Petre Român și-a pierdut mandatul de parlamentar. Camera Deputaţilor a luat act, luni, de încetarea mandatului de deputat al lui Roman şi a aprobat vacantarea acestui loc de deputat. Deciziile au fost luate după o oră de discuţii contradictorii între Valeriu Zgonea şi deputaţii PNL Ludovic Orban și Mihăiță Calimente, dar şi de la UDMR.

UPDATE 16:37  Comisia juridică din Camera Deputaţilor a amânat, luni, o decizie în privinţa incompatibilităţii deputatului PNL Petre Roman. Biroul Permanent va trimite o solicitare către Agenţia Naţională de Integritate în care i se va cere un punct de vedere privind documentele depuse de Petre Roman. Deputatul susţine că procesul în cazul său nu s-a terminat, informează Mediafax.

La rândul său, Petre Roman i-a anunţat pe membrii comisiei că nu este de acord cu punctul de vedere al ANI potrivit căruia nu ar fi contestat raportul privind incompatibilitatea sa şi susţine că două certificate de grefă de la Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti dovedesc că a solicitat în instanţă anularea raportului ANI "Atâta timp cât am această situaţie, acest drept de a-mi căuta dreptatea în justiţie nu se poate confirma ceea ce pretinde ANI", a spus Roman care a adăugat că şi "chitanţa privind taxa de timbru a fost depusă în timp util".

***

Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, a declarat că Plenul Camerei va lua act de încetarea mandatului de deputat al liberalui Petre Roman în şedinţa de luni. Petre Roman, a fost declarat incompatibilit de către Agenţia Naţională de Integritate, informează Agerpres. "În şedinţa de plen de luni, înainte de ora prim-ministrului, vom lua act de încetare mandatului domnului Petre Roman. Biroul permanent a solicitat Comisiei juridice ca până atunci să facă un raport pe acest subiect", a declarat Zgonea la finalul şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor.

Bogdan Ciucă, preşedintele Comisiei juridice din Camera Deputaţilor, a precizat că  şedinţa pentru discutarea cazului Petre Roman va avea loc luni, în jurul orei 14,00, înainte de şedinţa plenului.

ANI a anunţat, pe 12 ianuarie, că raportul de evaluare prin care s-a constatat starea de incompatibilitate a deputatului liberal Petre Roman a rămas definitiv prin necontestare. ANI a constatat în martie 2014 că Petre Roman se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 20 decembrie 2012, întrucât deţine, simultan, funcţia de deputat şi calitatea de persoană fizică autorizată.

Cele mai citite

Iohannis la Consiliul European, azi și mâine. Situația din Orientul Mijlociu, pe agendă

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, astăzi şi mâine, la reuniunea extraordinară a Consiliului European care va avea loc la Bruxelles.Şeful statului va participa, de...

Pe timp de război, cresc acțiunile firmelor producătoare de armament

Acțiunile unor mari companii care produc echipamente militare au crescut semnificativ, în contextul războiului din Ucraina și, mai nou, al războiului din Orientul Mijlociu,...

Investițiile Guvernului Ciolacu conduc la o creștere semnificativă a producției industriale în România

Premierul Ciolacu își validează strategia de investiții, pe măsură ce producția industrială a României înregistrează o creștere notabilă în 2024. Potrivit datelor publicate de...
Ultima oră
Pe aceeași temă