12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăTechCătălin Predoiu răspunde la scrisoarea deschisă a lui Cristian Diaconescu

Cătălin Predoiu răspunde la scrisoarea deschisă a lui Cristian Diaconescu

Candidatul PDL la alegerile prezidențiale, Cristian Predoiu, răspunde la scrisoarea deschisă pe care a primit-o din partea candidatului PMP Cristian Diaconescu. 

"Pasiunea epistolelor deschise pare să cuprinda scena politică. Dl. Cristian Diaconescu tocmai mi-a trimis una în care îmi cere să-mi reconfirm poziţia faţă de evenimentele din 2012, pozitţe pe care, înţeleg din aceeaşi epistolă, dl. Diaconescu o apreciază în mod deosebit, dar nu e sigur dacă i-am explicat-o foarte clar dlui. Antonescu. Domnule Cristian Diaconescu, fiţi calm şi liniştit, vorba sloganului PMP, eu nu mă schimb în chestiunile esenţiale aşa uşor cum aţi făcut-o dvs., cum ar fi de la candidatură la retragerea candidaturii (în PSD), de la stânga la dreapta etc. Amuzant e tocmai faptul că "hotărârea" şi "predictibilitatea" care vă caracterizează, vă leaga de dl. Antonescu, pe care îmi cereţi să îl contrazic din nou. Singurul motiv pentru care ar trebui să-i spun a nu ştiu câta oară dlui. Antonescu că în 2012 a fost încălcată Constituţia, ar fi acela că dumneavoastră aveţi dificultăţi să înţelegeţi de prima dată. E din nou amuzant, cu dânsul e clar, înţelege ce-i spun, dar o ţine pe a dânsului. La dvs. e invers, sunteţi de acord cu mine, dar nu înţelegeţi ce spun. Curat Caragiale, dle Diaconescu! Mai încercaţi. În incheiere, am rugămintea să vă vedeţi de campania dvs., eventual îndreptată pe critica la dl. Ponta. După cum v-am mai explicat, ţinta dvs. ar trebui să fie foştii colegi din PSD, în frunte cu dnii. Ponta, Dragnea şi Geoană, nu PDL şi candidatul său la prezidenţiale. Cele bune şi "de dreapta".", declară Cătălin Predoiu într-un comunicat oficial.

Cristian Diaconescu, i-a transmis vineri o scrisoare deschisă lui Cătălin Predoiu, în care îi cere să-și reconfirme public evaluările față de evenimentele politice din vara anului 2012, în special față de liberali, în contextul în care PDL și PNL discută despre fuziune.

"Acest aspect este foarte important pentru electoratul nostru, întrucât, dacă vă veți susține teza conform căreia PNL și dl Crin Antonescu sunt susceptibili de a se face responsabili de o agresiune la adresa statului de drept în România, atunci o eventuală relație de parteneriat cu PNL devine un puternic factor de demobilizare a publicului fidel valorilor democratice, iar în cazul în care vă veți dezice de evaluările pe care le-ați făcut publice în trecut, este evident că întreg spectrul politic de dreapta va avea de suferit mari prejudicii", se arată în scrisoarea adresată lui Cătălin Predoiu.

Potrivit semnatarului scrisorii, un astfel de gest ar arăta consecvență din partea unui potențial candidat la Președinție.

Cristian Diaconescu consideră că asocierea PDL cu oricare dintre formațiunile care au sprijinit "momentul de inflexiune" care a adus România în atenția comunității internaționale va goli de legitimitate "efortul clasei politice de la București de a îndrepta țara către Occident, către valorile democrației și ale statului de drept".

Cele mai citite

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...
Ultima oră
Pe aceeași temă