14.6 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăTechCătălina Ponor contrazice anunțul politicienilor PSD Constanța. Nu voi face politică, nu...

Cătălina Ponor contrazice anunțul politicienilor PSD Constanța. Nu voi face politică, nu e pentru mine. Se spune că e o meserie murdară şi nu vreau să-mi arunc numele în aşa ceva

Gimnasta Cătălina Ponor a anunțat că nu va candida la alegerile parlamentare din 11 decembrie pe listele PSD Constanța, pe motiv că politica este „o meserie murdară”, astfel că nu își dorește să își arunce numele „într-o astfel de lume”, informează News.ro.

Anunțul său vine după ce, joi, purtătorul de cuvânt al PSD Constanţa, deputatul Mircea Titus Dobre, afirma că gimnasta va candida la alegerile parlamentare pe lista filialei.

Vineri, gimnasta a confirmat, pentru News.ro, că a primit oferta din partea președintelui PSD Constanța, Felix Stroe, în urmă cu trei-patru zile, însă a decis să își ia un răgaz înainte să le dea un răspuns. În plus, Pono a afirmat că reprezentanții PSD au anunțat candidatura acesteia fără a o consulta. „Probabil au considerat că răspunsul este pozitiv”, a spus Ponor.

„Nu voi face politică, nu e pentru mine. Se spune că e o meserie murdară şi nu vreau să-mi arunc numele în aşa ceva, după ani de zile de muncă în gimnastică pe propriile eforturi şi sacrificii. Dacă eram într-o ţară civilizată, cu politică normală, probabil merita să o fac. Sunt interesată de sport, nu de politică şi vreau să-mi păstrez numele curat. Nu aveam cum să fac bine două lucruri – în gimnastică este un program, probabil la PSD se dorea alt program şi ajungeam să nu mai fac bine nimic. Voi continua cu gimnastica, atât de mult cât îmi va permite sănătatea”, a declarat Cătălina Ponor, într-un interviu acordat News.ro.

În interviul acordat agenţiei, gimnasta a vorbit şi despre cum a fost abordată de PSD Constanţa pentru a intra în politică, dar şi despre nemulţumirile românilor faţă de clasa politică sau sport şi despre ce şanse crede că ar fi avut la vot, dacă accepta oferta social-democraţilor.

Purtătorul de cuvânt al PSD Constanţa, deputatul Mircea Titus Dobre declara, joi, că gimnasta Cătălina Ponor va candida la alegerile parlamentare din acest an din partea PSD Constanţa, urmând să ocupe un loc eligibil pe lista pentru Camera Deputaţilor.

Cătălina Ponor, în vârstă de 29 de ani, este multiplă medaliată olimpică la gimastică, având în palmares trei medalii de aur, una de argint şi una de bronz. La ultima ediţie a Jocurilor Olimpice, de la Rio de Janeiro, Cătălina Ponor a fost singura reprezentantă a României în competiţie, reuşind calificarea într-o singură finală, la sărituri, unde a ocupat locul șapte. Sportiva română va reîncepe pregătirea la Complexul Sportiv Naţional „Lia Manoliu” din Capitală în luna octombrie, separat de restul lotului naţional, care se va antrena la Deva, în urma deciziei Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Gimnastică.

 

 

 

Cele mai citite

Investițiile Guvernului Ciolacu conduc la o creștere semnificativă a producției industriale în România

Premierul Ciolacu își validează strategia de investiții, pe măsură ce producția industrială a României înregistrează o creștere notabilă în 2024. Potrivit datelor publicate de...

Eurobarometru. Românii, tot mai interesați de alegerile europarlamentare

Alegerile locale au fost comasate cu cele europarlamentare și au loc pe data de 9 iunie, iar porivit unui sondaj realizat de parlamentul european,...

Ucraina a conceput un submarin electric ce va putea lansa torpile

Inginerii ucraineni dezvoltă un nou submarin care poate lansa torpile, potrivit Kyiv Post, conform monitorulapararii.ro. Ambarcaţiunea, cunoscută sub numele de „Kronos", a fost testată cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă