6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăTechCe le poate aduce liberalilor sprijinul lui Mircea Geoană?

Ce le poate aduce liberalilor sprijinul lui Mircea Geoană?

PNL, reprezentat de Vasile Blaga, şi PSRO, reprezentat de Mircea Geoană, au încheiat, ieri, un protocol de colaborare, văzut ca un prim pas al negocierilor politice în vederea debarcării Guvernului Ponta.

Potrivit protocolului, PNL şi PSRO îşi propun formarea unei majorităţi parlamentare în perspectiva unei moţiuni de cenzură împotriva Guvernului Ponta și susţinerea învestirii unui nou Guvern. Protocolul prevede şi formarea unui Consiliu Consultativ cu reprezentanţi din ambele forţe politice cu scopul de a dezbate problemele politice de pe agendă şi de a conveni poziţii comune ale celor două partide. În protocol se precizează că se va institui un mecanism de cooperare parlamentară pentru stabilirea unor poziţii comune privind sistemul electoral, finanţarea partidelor, modificarea Constituţiei, reorganizarea administrativ-teritorială. Durata protocolului se întinde pe perioada actualei legislaturi parlamentare, cu posibilitatea de prelungire pentru legislatura 2016-2020.

Protocolul a fost semnat de copreşedintele PNL, Vasile Blaga, şi preşedintele PSRO, Mircea Geoană. Blaga a fost însoțit la eveniment de prim-vicepreședinții Ludovic Orban și Teodor Atanasiu. Nu au fost, însă, prezenţi Alina Gorghiu, copreședintele PNL, şi Cătălin Predoiu, candidatul PNL pentru postul de premier. Blaga a susținut că Predoiu este la tipografie pentru ultimele corecturi ale programului de guvernare, iar Orban a spus că Alina Gorghiu este “bine reprezentată”.

Câte voturi poate aduce Geoană?

Pentru liberali, semnarea documentului a fost startul oficial al negocierilor cu restul partidelor pentru sprijinirea moțiunii de cenzură care va fi depusă în luna iunie, potrivit liderilor PNL. Pentru aprobarea unui astfel de document ar fi necesare 277 de voturi, în timp ce liberalii au 174 de parlamentari. Cu alte cuvinte, PNL mai are nevoie de aproximativ 100 de voturi. Mircea Geoană a anunțat că partidul său are 20 de parlamentari – proveniți din PSD, dar și din rândul independenților. Pentru liberali, colaborarea cu Mircea Geoană ar avea greutate dacă senatorul ar reuși să atragă și alți parlamentari din rândurile social-democraților.

Dacă la lansarea formațiunii politice Geoană și apropiații săi promiteau că vor aduce 50 de voturi în favoarea moțiunii de cenzură, acum liderul PSRO se arată mai rezervat în estimări. „Nu e vorba de un simplu protocol, este vorba de punerea în comun a resurselor pentru un proiect de țară, în care trebuie să existe și o viziune de stânga. Există discuții destul de ample cu parlamentari, cred că vor fi destul de mulți care ni se vor alătura în PSRO. Apelul meu către colegii din PSD este să fie pregătiţi pentru a ne reîntâlni în PSRO. Putem realiza, împreună cu colegii care sunt acum în PSD, o majoritate parlamentară pentru schimbarea lui Victor Ponta”, a declarat Mircea Geoană pentru „România liberă”.

Cu cine mai negociază PNL

Copreședintele PNL, Vasile Blaga, a anunțat că liberalii vor continua discuțiile și cu alte partide parlamentare, explicând și de ce șeful statului nu se implică în aceste negocieri. „Este treaba PNL de a crea o majoritate, nu a preşedintelui Klaus Iohannis. Domnul preşedinte respectă Constituţia. Există un Guvern legitim din punct de vedere al respectării majorităţii, iar preşedintele colaborează cu premierul”, a afirmat Blaga.

Printre formațiunile cu care liberalii vor să negocieze se numără și UDMR, partid nominalizat explicit de Vasile Blaga. Însă în ultima perioadă relațiile PSD-UDMR s-au dovedit extrem de strânse, mai ales după ce social-democrații au pus umărul la salvarea lui Laszlo Borbely de urmărirea penală. Întrebat dacă liberalii vor negocia și cu UNPR, Blaga a replicat: „Deocamdată, poziţia domnului Oprea o ştiţi foarte bine. Dânsul a spus foarte clar că îl sprijină pe Victor Ponta şi nu PSD”. Obținerea sprijinului partidului condus de Gabriel Oprea pare cu atât mai dificilă cu cât Victor Ponta a anunțat, recent, că va propune conducerii partidului ca PSD și UNPR să participe pe liste comune la viitoarele alegeri. În acest fel, Ponta ar rezolva principala problemă a UNPR, formațiune în pericol să nu atingă pragul electoral la următoarele alegeri.

PNL, lider în sondaje

Un sondaj CSCI arată că, dacă mâine s-ar desfășura alegeri pentru Parlament, 42% din cei chestionați ar vota cu PNL, iar 39% cu PSD-UNPR-PC. Potrivit sondajului, PLR ar obține 5% din voturi, UDMR – 4%, Partidul M10 al Monicăi Macovei – 3%, România Unită (formațiunea înființată de deputatul Bogdan Diaconu) – 3%, iar PMP doar 1%.

„Putem realiza, împreună cu colegii care sunt acum în PSD, o majoritate parla­mentară pentru schimbarea lui Victor Ponta.“, a declarat Mircea Geoană, președintele PSRO

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă