7.9 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăTechCe „surprize plăcute“ plănuiește Victor Ponta pentru PSD și ce spune Liviu...

Ce „surprize plăcute“ plănuiește Victor Ponta pentru PSD și ce spune Liviu Dragnea

În contextul discuțiilor despre reformarea PSD, premierul Victor Ponta a lăsat, astăzi, să se înțeleagă că ar putea propune la Congresul partidului din martie anul viitor ca delimitarea funcțiilor politice de cele administrative să se aplice la cel mai înalt nivel, inclusiv lui. Cu alte cuvinte, ar putea alege între funcția de premier și cea de șef al PSD.

Cred că este o propunere corectă și cred că se aplică la toată lumea, fără excepții. Bineînțeles, nu sunt eu excepția. Noua reformă nu poate fi făcută decât printr-un efort colectiv. E vorba de viitor, nu poate fi aplicat ceva retroactiv. Mi se aplică și mie“, a susținut Ponta, într-o conferință de presă, fără a oferi și alte detalii. La insistențele jurnaliștilor, premierul a spus enigmatic „mai concret o să vedeți în martie“.

Se poate, prin urmare, ca la Congresul PSD din martie 2015, atât Victor Ponta, cât și Liviu Dragnea să opteze între funcția guvernamentală și cea de la partid. 

Declarații despre separarea funcțiilor politice de cele administrative a făcut, vineri, și vicepremierul Liviu Dragnea. Potrivit acestuia, pe actualul sistem, președinții de consilii județene ar fi acumulat „prea multă putere“, motiv pentru care s-ar impune ca aceștia să-și transfere calitatea de ordonatori de credite către administratorii publici.

Tot Victor Ponta a vorbit, astăzi, despre schimbările care ar trebui să se producă în interiorul PSD, spunând că se impune adoptarea unei decizii foarte clare și acțiuni consecvente prin care partidul să arate că susține combaterea corupției, a clientelismului politic și a acumulării de putere doar la anumite persoane și anumite funcții.

Despre „surprizele plăcute“ de care vor avea parte, în perioada următoare, unii social-democrați a pomenit, astăzi, și președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea. „Deocamdată, Victor Ponta a ales să conducă Guvernul. Este preşedintele PSD şi până la congres să fiţi siguri că şi Victor Ponta şi eu vom pregăti surprize plăcute pentru acest partid. Trebuie să facem pas cu pas şi cu răbdare. Vă asigur că şi Victor Ponta şi eu vom alege ceea ce trebuie pentru acest partid“, a declarat Dragnea. Primii vizați, potrivit acestuia, sunt cei „care nu au știut să gestioneze o putere care a părut foarte mare, din păcate“. 

Dragnea a mai spus că procesul de transformare a PSD „nu va dura foarte mult“ și „va continua nu neapărat cu sânge, nu neapărat cu foarte mult scandal“.

Cele mai citite

Iranul continuă ameninţările: Suntem gata să ne lovim inamicii cu avioane supersonice rusești

Prim-ministrul Benjamin Netanyahu la începutul şedinţei cabinetului: „ Vin acum de la întâlnirile cu miniştrii de externe din Marea Britanie şi Germania. Aseară am vorbit...

Real Madrid își continuă drumul către titlul cu numărul 15 în Liga Campionilor. Va întâlni pe Bayern Munchen în semifinale

Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Manchester City cu scorul de 4-3, la loviturile de...

Iranul continuă ameninţările: Suntem gata să ne lovim inamicii cu avioane supersonice rusești

Prim-ministrul Benjamin Netanyahu la începutul şedinţei cabinetului: „ Vin acum de la întâlnirile cu miniştrii de externe din Marea Britanie şi Germania. Aseară am vorbit...
Ultima oră
Pe aceeași temă