12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăTechCe promite Klaus Iohannis pentru a ajunge președinte

Ce promite Klaus Iohannis pentru a ajunge președinte

 

Un președinte implicat, dar fără derapaje, sprijinirea independenței justiției și a serviciilor secrete sau „apro­­fundarea“ parteneriatului cu SUA se numără printre obiectivele prezidențiabilului ACL, Klaus Iohannis. Promi­­siunile sale vizează și zona economică, e cazul reducerii TVA, deși o asemenea măsură nu ține de președinte.

Candidatul ACL, Klaus Iohannis, și-a lansat, ieri, programul prezidențial sub titlul „România lucrului bine făcut”, menționând că este vorba de un pro­iect pentru viitorii zece ani.

Iohannis promite schimbarea profilului șefului statului. „Președintele nu va fi nici jucător, nici simplu spectator”, se precizează în programul lui Iohannis, ca o distanțare de modelul Traian Băsescu, fără a accepta însă un rol decorativ. „Şeful statului are obligaţia constituţională şi morală de a trata toate forţele politice cu aceeaşi măsură şi conform aceloraşi reguli”, este unul dintre angajamentele liderului PNL.

Printre obiectivele lui Iohannis se numără și sprijinirea, în continuare, a justiției. Concret, liderul PNL promite că va sprijini dezvoltarea capacității procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA) și îmbunătățirea performanței la nivel local „în paralel cu cea foarte bună de la nivel național”.

Cod unic pentru integritate

Prezidențiabilul ACL susține îmbunătățirea capacității Agenției Naționale de Integritate (ANI). Iohannis va sprijini elaborarea unui Cod al Incompatibilităților și Conflictelor de Interese, care să unifice „legislația disparată în materie”. Însă, forma finală a unui astfel de cod depinde de votul Parlamentului și ar presupune existența unei majorități care să dorească sprijinirea ANI, deziderat dificil de realizat. În plus, lansarea acestei inițiative de către Klaus Iohannis ar putea fi însoțită de semne de întrebare, în contextul în care candidatul ACL are un proces pe rol cu ANI. Iohannis va promova numirea acelor magistrați care au trecut printr-un proces de selecție deschis și bazat pe rezultate profesionale certe și va încuraja CSM să organizeze un asemenea proces pentru orice selecție. Candidatul ACL se opune unei legi a amnistiei care să includă infracțiunile de corupție și cele conexe și promite că nu va grația persoane acuzate de astfel de infracțiuni. Liderul PNL promite că va proteja Legislativul de continua erodare a prerogativelor sale, prin abuzul de ordonanţe. Însă, președintele nu are nicio pârghie concretă de a împiedica Executivul să emită ordonanțe de urgență.

În planul politicii externe, liderul PNL vorbește despre „aprofundarea” parteneriatului strategic cu Statele Unite. El are o soluție și pentru reprezentarea la nivelul UE, care a generat tensiuni între Traian Băsescu și Victor Ponta. Aceasta ar urma să se realizeze pe baza unui mandat adoptat prin consens între președinte, guvern, opoziția politică și societatea civilă. Iohannis vrea aderarea rapidă la spațiul Schengen în două etape (aeroporturi și frontiere terestre și maritime) ca urmare a creșterii credibilității în fața partenerilor europeni. Prezidențiabilul ACL își propune încheierea angajamentelor asumate de România prin Mecanismul de Cooperare și Verificare pentru „depășirea acestui stadiu istoric”. Iohannis promite crearea unui corp de funcționari de elită care să monito­rizeze și să implementeze programele cu finanțare UE, dar și centralizarea gestionării absorbției fondurilor structurale la nivelul Ministerului Afacerilor Europene.

Iohannis se angajează la moder­nizarea legislației serviciilor secrete. Schimbarea legislației în domeniu a fost inițiată de președintele Traian Băsescu, dar s-a împotmolit la nivel parlamentar, inclusiv în contextul opoziției PNL.

TVA de 19%

Iohannis afirmă că o „prioritate absolută” va fi revenirea TVA la 19%, dar și această decizie depinde de Exe­cutiv și de Parlament.

De altfel, programul atinge multe capitole unde decizia finală nu este a șefului statului, mergând pe ideea unor platforme comune convenite cu partidele politice. Iohannis vrea să discute cu toate forțele politice pe tema viitorului educației sau a sistemului sanitar, dar și a infrastructurii, pentru a evita schimbarea priorităților de la o guvernare la alta.

Prezidențiabilul ACL va impulsiona dezbaterile privind modificarea Constituției, dar și a legislației electorale. Printre țintele lui Iohannis se numără stabilirea unor limite financiare în ceea ce privește campaniile electorale, dar și o reglementare convenită de comun acord pentru rezolvarea problemei turismului electoral.

Candidatul ACL propune și fixarea unei limite a numirilor politice în administrație dar sugerează că nu va fi rangul de secretar de stat, ceea ce ar fi „o ficțiune inoperantă în practică”.

Iohannis vrea să redeschidă pro­iectul regionalizării, după eșecurile lui Traian Băsescu și Victor Ponta în această direcție. El nu renunță însă la ideea păstrării județelor, vorbind despre patru niveluri ale organizării statului român: central, regional, judeţean și local. 

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...
Ultima oră
Pe aceeași temă