18.8 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăTechCe spune Năstase despre problemele din PSD

Ce spune Năstase despre problemele din PSD

Fostul premier, Adrian Năstase, a publicat, pe blogul personal, o scurtă analiză cu privire la problemele din Partidul Social Liberal (PSD).

"Soluţiile trebuie întotdeauna căutate înăuntrul partidului şi nu în afara sa. “Splituirea” nu rezolvă problemele partidului ci doar orgoliile unora dintre lideri", a transmis Năstase.

Fostul premier a făcut un rezumat al alegerilor parlamentare din anii 1990, 1996 şi 2000, cu scopul de a sublinia că, neînţelegerile existente în interiorul partidului nu fac altceva decât să ducă la creşterea neîncrederii alegătorilor.

"A fost odată ca niciodată, într-o ţară de la nordul Dunării, un partid de stânga, cu multi simpatizanti, in care liderii săi nu se intelegeau cine să stea in capul mesei. Partidul se numea FSN. In 1990, el a obtinut 67% din voturi. Pentru că nu erau multumiti de rezultat si de cine conduce partidul, liderii săi au impărtit partidul in două bucăti – FSN si FDSN, care, la alegerile din 1992, au obtinut, calculate IMPREUNĂ doar jumătate din voturile din 1990 (FDSN – 27,72% si FSN – 10,19%). Cam la fel au stat lucrurile si la alegerile din 1996:  PDSR – 21,52% si USD – 12,93%. Sau la cele din 2000: PDSR – 36,61%, PD – 7,o3%. ​Ulterior, PD a participat la alegeri in Alianta DA, cu PNL, schimbându-si si orientarea politică, optând pentru o doctrină de dreapta iar in final “topindu-se” in PNL. In acest timp, PSD si-a păstrat “cota” electorală, in jur de 35%, fiind nevoit să recurgă la aliante in parlament pentru a-si asigura majoritatea guvernamentală", a scris Adrian Năstase pe blogul personal.

Reacţia fostului premier apare ca urmare a deciziei fostului preşedinte al PSD, Mircea Geoană de a forma un nou partid politic, ca răspuns la partidul condus de Victor Ponta.

Mircea Geoană şi Marian Vanghelie au anunțat că se află în discuții cu mai mulți senatori şi deputaţi de la PSD pentru a i se alătura într-o construcție nouă, alternativă la PSD.

Fostul preşedinte al PSD a anunţat şi data lansării noii formaţiuni politice la care lucrează de aproape două luni. Senatorul a precizat că grupul de inițiativă se va exprima public la finalul acestei săptămâni. 

"Vom avea o exprimare extrem de energică și consistentă în Parlament și în Camera Deputaților, imediat după 1 Februarie, și după ce vom avea o moțiune de cenzură de succes, în condițiile în care există o coaliție între noul PSD și nou PNL, în care știm ce proiect propunem românilor", a declarat Mircea Geoană.

Cele mai citite

Curtea Constituțională a Republicii Moldova a aprobat referendumul pentru integrarea în UE. Referendumul va permite modificarea Constituției

Curtea Constituțională de la Chișinău a dat aviz pozitiv pentru organizarea referendumului în care cetățenii Republicii Moldova urmează să-și exprime opțiunea cu privire la...

Dacă luptătorii împotriva cancerului sunt antrenați, de ce luptătorii împotriva propagandei sunt uciși?

Dacă limfocitele T-Helper pot fi antrenate în laborator pentru a lupta împotriva cancerului, de ce nu ar exista un factor imun și contra propagandei,...

Jens Stoltenberg: România are un rol esențial în apărarea flancului estic al NATO

România este esențială pentru apărarea flancului estic al NATO, a spus Jens Stoltenberg, șeful NATO, după discuția avută marți cu președintele Klaus Iohannis, potrivit...
Ultima oră
Pe aceeași temă