8.6 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăTechChiuariu, exclus din PNL. Cine urmează?

Chiuariu, exclus din PNL. Cine urmează?

 

Senatorul Tudor Chiuariu și-a pierdut carnetul de membru PNL la un an de zile după ce a fost condamnat pentru fapte de corupție, cu suspendare. Regula apare în noul statut al PNL și ar putea duce la excluderea altor doi parlamentari liberali.

Conducerea vechiului PNL a decis, vineri, excluderea din partid a senatorului Tudor Chiuariu, prin procedura radierii, după ce liberalul a fost condamnat în urmă cu un an pentru fapte de corupție, iar recent a fost trimis în judecată în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri. Chiuariu a optat pentru autosuspendarea din partid în urmă cu zece zile, însă această procedură era aplicabilă doar pentru ocuparea de funcții publice incompatibile cu calitatea de membru de partid. Excluderea lui Chiuariu a fost posibilă, acum, deoarece statutul noului PNL, apărut după fuziunea cu PDL, prevede această sancțiune și pentru membrii de partid condamnați cu suspendare pentru infracțiuni de corupție, nu doar pentru cei condamnați cu executare.

Cazuri similare

Alți doi parlamentari PNL, condamnați definitiv pentru fapte de corupție la închisoare cu suspendare, ar intra sub incidența statutului noului PNL,  aceștia fiind deputații Thuma Hubert și Verginel Gireadă. Astfel, Thuma Hubert Petru a primit în 13 octombrie 2014 o condamnare definitivă de șase luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de “folosire a influenţei sau a autorităţii de către o persoană cu funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite“. De asemenea, deputatul PNL Dumitru Verginel Gireadă a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu suspendare pentru  abuz în serviciu contra intereselor publice și uz de fals.

Un alt caz care ar intra sub incidența statutului noului PNL în sensul suspendării de drept din calitatea de membru de partid este cel al senatorului Dian Popescu.

Acesta a fost condamnat de ICCJ, în primă instanță, pentru complicitate la abuz în serviciu, la cinci luni de închisoare cu suspendare. Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, a dat asigurări că statutul PNL se va aplica “invariabil pentru toți, în aceeași măsură“, în cazul dosarelor de corupție. De asemenea, Stroe a menționat că la nivelul “vechiului“ PNL se discută despre completarea actualului statut pentru a se prevedea sancțiuni automate în cazul celor cu dosare de corupție, dar și o departajare a sancțiunilor în funcție de fazele procesului penal. 

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Motivul incredibil pentru care Israelul a blocat ajutoare cruciale pentru Gaza

Israelul a blocat ajutoare cruciale din motive de securitate insuficiente, a declarat șeful unei organizații de caritate care încearcă să trimită echipamente în Gaza,...

Real Madrid își continuă drumul către titlul cu numărul 15 în Liga Campionilor. Va întâlni pe Bayern Munchen în semifinale

Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Manchester City cu scorul de 4-3, la loviturile de...

Avioane de vânătoare israeliene au lovit ținte ale Hezbollah în estul Libanului

Forțele aeriene israeliene au declarat miercuri că avioanele lor de vânătoare au lovit infrastructura Hezbollah la nord de Baalbek, în estul Libanului, potrivit Reuters,...
Ultima oră
Pe aceeași temă