13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăTechCine bagă zânzanie în UNPR? Explicaţiile lui Neculai Onţanu

Cine bagă zânzanie în UNPR? Explicaţiile lui Neculai Onţanu

Preşedintele interimar al Uniunii Naţionale pentru Progresul României, Neculai Onţanu, precizează că nu a negociat şi nu va negocia plecarea sa din UNPR şi nici ”transferul” la PSD. 

”Constat cu neplăcere o serie de intoxicări şi dezinformări apărute în spaţiul public în ceea ce priveşte UNPR şi persoana mea. Vreau să clarific fără niciun fel de echivoc: Nu am negociat şi nu voi negocia plecarea mea din UNPR. Nu am negociat cu Liviu Dragnea transferul meu la PSD. În acest moment asigur interimatul funcţiei de preşedinte al UNPR şi efortul meu şi al lui Valeriu Steriu este concentrat pe campania electorală”, spune Onţanu, potrivit unui comunicat transmis Agerpres

Potrivit acestuia, UNPR este supus unui asalt mediatic ”din partea unor răuvoitori care vor să inducă o stare de dezordine în partid”. ”Le transmit tuturor detractorilor UNPR că demersul lor va eşua şi îi îndemn, prieteneşte, să-şi vadă de treaba lor. UNPR nu va asista pasiv la acest comportament agresiv şi, dacă aceste acţiuni nu se opresc de îndată, ne vom vedea nevoiţi să acţionăm la rândul nostru. UNPR este puternic şi rămâne unit. Orice altceva este doar un joc penibil de fum şi oglinzi puse în scenă de grupuri de interese politice străine UNPR-ului”, conchide preşedintele interimar al progresiştilor. 

Cele mai citite

Marseille, Atalanta, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat în „careul de ași” al Europa League

Olympique Marseille, Atalanta Bergamo, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat joi seară în semifinalele Europa League, după meciurile din manşa secundă a „sferturilor”. Liverpool...

Rătăciri din necunoaștere

Necunoașterea nu are doar efectul banal al nepriceperii. Îl are adesea și pe cel al opunerii la adevăruri ale vieții și la fapte. Perseverența...

Litoralul românesc are o nouă stațiune: Mamaia Nord

Plajele naturale largi, cu nisip fin, spațiile de cazare noi sau proaspăt renovate, evenimentele pregătite special pentru sezonul 2024 și o gamă extrem de...
Ultima oră
Pe aceeași temă