16.3 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăTechCine îi va succede lui Cătălin Predoiu la şefia PNL Bucureşti

Cine îi va succede lui Cătălin Predoiu la şefia PNL Bucureşti

Numele Adrianei Săftoiu este vehiculat pentru şefia PNL Bucureşti, au declarat, marţi, surse din partid pentru Mediafax, precizând că acesteia i s-ar propune şi preluarea conducerii organizaţiei PNL sector 4, după ce copreşedinţii de sectoare au acceptat să îşi depună demisia.

Conducerea PNL Bucureşti ar putea fi preluată de Adriana Săftoiu, după ce Cătălin Predoiu şi-a depus mandatul ca urmare a rezultatului obţinut în alegerile locale, au declarat surse din PNL, potrivit cărora prim-vicepreşedintele PNL ar fi susţinută pentru acestă funcţie de aripa PDL.

În situaţia în care preşedinţii organizaţiilor de sectoare au acceptat să îşi dea demisia, invocate fiind rezultatele obţinute la alegerile din 5 iunie, Adrianei Săftoiu i s-a mai propus să preia şi organizaţia PNL Sector 4, condusă de Mariu Rogin, au declarat surse pentru Mediafax. Aripa PNL ar susţine mai degrabă numirea Adrianei Săftoiu la conducerea organizaţiei sector 4, celelalte nume luate în calcul pentru Bucureşti fiind Teodor Atanasiu sau Cristian Buşoi.

Adriana Săftoiu a obţinut în trecut un scor peste cel al partidului, reuşita ei fiind invocată în contextul actual. Deputatul Dan Cristian Popescu, candidat la primăria Sectorului 2, şi-a depus, luni, demisia din funcţia de prim-vicepreşedinte al organizaţiei PNL sector 2.

Cele mai citite

Opt persoane au murit într-un restaurant din Beirut în urma unui incendiu porvocat de explozia unei butelii de gaz

Un incendiu provocat de explozia unei butelii de gaz a ucis marţi cel puţin opt persoane într-un restaurant din capitala Libanului, Beirut, au informat...
00:01:33

Creștere alarmantă a persecuțiilor în Venezuela în contextul Alegerilor Prezidențiale, avertizează ONG-uri și Experți ONU

Un grup pentru drepturile omului și experți ai ONU au denunțat marți o "creștere alarmantă a disparițiilor forțate" în Venezuela înaintea votului prezidențial din...

Zelenski vede Ucraina membru în NATO cu o condiție majoră

Președintele Volodimir Zelenski consideră că Ucraina nu va putea deveni membru NATO până când nu va câștiga războiul cu Rusia, conform observatornews.ro. Secretarul general al...
Ultima oră
Pe aceeași temă